Mexic: Captură de droguri în valoare de 90 de milioane de dolari

Marina mexicană a confiscat droguri ilegale în valoare de zeci de milioane de dolari într-un raid recent efectuat în largul coastei statului Sinaloa, a declarat sâmbătă parchetul, citat de dpa.

Drogurile - 2,5 tone de metamfetamină şi 100 000 de pastile de fentanil - au fost descoperite în timpul inspectării unei ambarcaţiuni care naviga cu instalaţiile de iluminare închise pe timp de noapte, a specificat Parchetul federal într-un comunicat. Două persoane au fost reţinute.

Captura confiscată a fost estimată de experţi la peste 90 milioane de dolari, conform postului de televiziune Televisia.

Potrivit oficialilor mexicani, există în prezent o cerere crescută de fentanil, un opioid sintetic care creează o dependenţă puternică şi este uşor de introdus ilegal.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan