Mexic: Justiţia ordonă vaccinarea minorilor

Justiţia mexicană a cerut guvernului federal să vaccineze minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani împotriva COVID-19, într-o hotărâre pe care guvernul afirmă că doreşte să o examineze cu atenţie, au indicat marţi autorităţile, notează AFP.

Un tribunal din statul Mexico - unul din cele 32 ale ţării - a invocat "dreptul la sănătate pentru colectivitate, în acest caz, pentru toţi adolescenţii între 12 şi 17 ani", potrivit unui fragment din decizia justiţiei citat de ediţia mexicană a cotidianului El Pais.

Tribunalul din Naucalpan, în apropierea capitalei Ciudad de Mexico, s-a pronunţat asupra unui recurs individual în favoarea vaccinării unui minor.

"Vom analiza dosarul cu multă atenţie", a reacţionat ministrul sănătăţii, Hugo Lopez Gatell. Guvernul nu este obligat să se conformeze acestei hotărâri judecătoreşti.

La sfârşitul lunii septembrie, Ministerul mexican al Sănătăţii a anunţat că vaccinul Pfizer-BioNTech va fi administrat numai minorilor cu risc (cei care suferă de factori de comorbiditate care pot agrava COVID-19).

Până în prezent, autorităţile sanitare au înregistrat 23.000 de cereri de vaccinare a minorilor.

Mai mulţi minori au fost vaccinaţi în întreaga ţară în urma demersurilor judiciare iniţiate de părinţii lor.

Mexicul (126 de milioane de locuitori) este a patra ţară cea mai afectată de pandemie din lume în număr absolut de decese (282.773, dintre care 546 în ultimele 24 de ore, pentru 3,7 milioane de cazuri).

În total, 48,8 milioane de persoane au fost complet vaccinate şi 66,9 milioane au primit cel puţin o doză. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India