MFE a semnat contractul de finanţare a asistenţilor sociali pentru îngrijirea bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi, afectaţi de izolare

Ministerul Fondurilor Europene a semnat joi, 21 mai, contractul în valoare de 17 milioane de euro care asigură finanţarea celor 1.000 de asistenţi sociali care vor avea grijă de peste 100.000 de bătrâni şi persoane cu dizabilităţi, afectate de izolarea impusă de pandemie.

Astfel, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în parteneriat cu Asociaţia Profesională Nonguvernamentală de Asistenţă Socială ASOC, în calitate de beneficiari ai finanţării, asigură implementarea proiectului şi operaţionalizarea Call Center-ului naţional prin care se coordonează şi monitorizează solicitările venite de la persoanele care au nevoie de sprijin.

"O nouă iniţiativă a Ministerului Fondurilor Europene se concretizează la termenul promis. Vorbim de bătrâni şi persoane cu dizabilităţi care în câteva zile vor avea unde semnaliza telefonic nevoile pe care le au, de la cumpărarea medicamentelor, până la ajutor în întocmirea dosarelor pentru a beneficia de sprijinul financiar acordat de primării (...) Începând cu exerciţiul financiar 2021 - 2027, România va avea pentru prima oară un Program Operaţional dedicat combaterii sărăciei şi grijii pentru vârstnici, în valoare de 1 miliard de euro. Dar şi obligaţia de investi cu cap aceşti bani atât de necesari unui număr mare de români", a declarat ministrul Marcel Boloş la semnarea contractului de finanţare cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Proiectul Ministerului Fondurilor Europene a fost gândit pentru a fi implementat pornind de la premisa că un sistem de asistenţă socială bine consolidat trebuie construit pe bazele parteneriatului între instituţiile publice şi mediul neguvernamental. Din acest motiv, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, beneficiarul finanţării europene, a făcut selecţie de parteneri privaţi în domeniul asistenţei sociale.

"Proiectul lansat de Ministerul Fondurilor Europene, în valoare de 84.507.315,66 lei (17,3 milioane de euro), este complementar iniţiativelor lansate deja prin POCU: 24 milioane de euro pentru servicii comunitare integrate derulate de 119 echipe integrate de asistenţi sociali, asistenţi comunitari şi consilieri şcolari, respectiv 20 de milioane de euro pentru servicii publice de asistenţă socială în peste 300 de comunităţi.", se menţionează în comunicat.

Acestui total de 61,3 milioane de euro se adaugă iniţiativele private şi alte apeluri competitive finanţate din fonduri europene aflate în derulare în prezent. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Verișoara lui Tătaru l-a impus ca administrator la Antibiotice SA, cu 2500 de Euro lunar, pe cumătrul ministru…

2 Citiți! Un singur cuvânt: Mafie!

3 Judecați voi / Justiției i-au trebuit 8 luni ca să stabilească cine rejudecă procesul familiei Cosma din Prahova…

4 Amănunte picante / Grupul de la Scroviștea / Ce s-a ales de oamenii lui Dragnea

5 „Un mafiot prins... cu raţa-n gură" / Ana Birchall, pe foc automat despre Iordache

recomandări

Te ia DNA: Gavrila Laurentiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cel mai spectaculos sport revine cu un super video