MFE: Autorităţile locale susţin în unanimitate descentralizarea la nivelul regiunilor pentru accesarea fondurilor UE

Reprezentanţii autorităţilor locale susţin în unanimitate descentralizarea la nivelul regiunilor, în vederea accesării optime a fondurilor europene în perioada de programare 2021-2027, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, remis, joi, AGERPRES.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a organizat o reuniune de lucru privind mecanismul instituţional propus de MFE pentru atragerea fondurilor europene în perioada de programare 2021-2027 şi elaborarea strategiilor urbane şi regionale. Întâlnirea a fost necesară pentru ca structurile relevante să îşi exprime opiniile privind arhitectura Programelor Operaţionale şi sistemul de gestionare a fondurilor europene propuse de MFE pentru perioada 2021-2027, în special în ceea ce priveşte decizia de descentralizare la nivelul regiunilor a Programului Operaţional Regional.

Au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Agenţiilor de Dezvoltare Regionale, Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Asociaţiei Oraşelor din România (AOR) şi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR).

"Descentralizarea la nivelul regiunilor propusă de noi are la bază principiul apropierii de cetăţean, de beneficiar. Proiectele reprezintă motorul implementării Programelor Operaţionale, generând absorbţia fondurilor europene şi având un impact semnificativ în economie", a declarat Boloş, citat în comunicat.

Reprezentanţii autorităţilor locale (AMR, AOR şi UNCJR), precum şi cei ai Agenţiilor de Dezvoltare Regională au susţinut în unanimitate oportunitatea descentralizării la nivelul regiunilor, se mai arată în comunicat.

În viziunea acestora, descentralizarea poate oferi un răspuns la provocările reale ale regiunilor, prin reducerea diferenţelor între şi în interiorul acestora, odată cu stimularea dezvoltării economice durabile, prin valorificarea specificului local/regional în interesul cetăţenilor.

Totodată, centralizarea reduce lanţul decizional, prin limitarea dispersiei funcţiilor, o mai mare responsabilizare a actorilor implicaţi, care să asigure un cadru unitar de coordonare, management strategic şi operaţional în implementarea fondurilor disponibile pentru perioada 2021-2027.

Alte argumente au fost eficientizarea implementării în ceea ce priveşte termenele şi asumarea deciziilor; punerea în practică a principiului Comisiei Europene privind apropierea Politicii de Coeziune de cetăţeni, prin implementarea acestei politici de finanţare la nivel regional/local; stimularea schimbului de bune practici şi transferul de expertiză capitalizat de-a lungul timpului în structurile din teritoriu.

Aceste argumente au fost completate de cele ale Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR): experienţa acumulată încă din perioada de preaderare privind implementarea fondurilor europene, a programelor gestionate prin management direct sau prin programe guvernamentale; structuri solide, cu personal stabil (1.200 persoane angajate la nivelul celor 8 ADR-uri) şi o rată de fluctuaţie redusă, de sub 3%; dezvoltarea leadership-ului şi asumarea deciziilor în implementarea fondurilor europene;

- alegerea şi prioritizarea nevoilor, printr-o abordare susţinută de o coordonare centralizată, unitară şi o bună adaptare a intervenţiilor de finanţare la nevoile şi specificul regional; îndeplinirea eficientă a funcţiilor şi sarcinilor aferente, ţinând cont de faptul că implementarea fondurilor a avut bază un sistem bazat pe criterii de performanţă.

Reprezentanţii Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), instituţie care gestionează actualul Program Operaţional Regional (POR), au agreat faptul că descentralizarea este cea mai bună opţiune pentru dezvoltarea regională, aşa cum este susţinută şi de programul de guvernare.

În acelaşi timp, reprezentanţii Comisiei Europene au subliniat că CE nu va mai aproba un program dedicat intervenţiilor la nivel regional similar POR 2014-2020 (implementat la nivel naţional), supercentralizat şi cu o diversitate de sectoare care exced competenţa MLPDA şi nici crearea unui program de anvergura acestuia, care ridică probleme în implementare.

Totodată, reprezentanţii Comisiei Europene şi-au exprimat încrederea în abilităţile ADR-urilor de a preîntâmpina întârzierile din actuala perioadă de programare în ceea ce priveşte elaborarea ghidurilor şi evaluarea proiectelor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

3 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

4 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

5 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid