„Mi-a fost frică să mai iau aspirină” / Sorana Cîrstea, prima reacție după suspendarea Simonei Halep

La o săptămână după suspendarea de patru ani primită de Simona Halep în scandalul de dopaj, cea mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia mondială îi ia apărarea.

Sorana Cîrstea o consideră pe Simona Halep nevinovată: „Nu cred că s-a dopat conștient”

Aflată pe locul 25 WTA după US Open, Sorana Cîrstea a vorbit despre pedeapsa primită de Simona, dar și despre teama de a mai lua pastile, după ce fosta lideră mondială a fost declarată dopată.

„O cunosc pe Simona. Nu cred că vreodată s-a dopat conștient. Această suspendare este pentru un om nevinovat.

Mi-a fost frică să mai iau orice, mi-a fost frică să mai iau și o aspirină. Sunt puțin poate paranoică, dar nu este de joacă. Este coșmarul oricărui sportive” – a declarat Sorana Cîrstea, pentru Sport.ro .

Fostă parteneră a Simonei Halep în echipa de FED Cup a României, Sorana a oferit o caracterizare scurtă pentru Serena Williams, după reacția de pe rețelele de socializare.

„Serena ca și jucătoare a fost extraordinar de bună, dar ca persoană mereu a avut această aroganță. Nu a acceptat când cineva a putut să o bată sau când cineva i-a luat un titlu” – Sorana Cîrstea.


populare
astăzi

1 Priviți, o poză care spune multe...

2 Procesul care zguduie Wall Street / „Am fost sclav sexual la JP Morgan. Șefa mea m-a violat de mai multe ori”

3 Voi ați citit asta?

4 VIDEO Kovesi / „Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun. Țara are nevoie de el să revină în formă bună”

5 Așa o fi?