
„Mi-e ruşine de ruşinea lui!”. CTP a comentat întâlnirea „prim-ministrului” Nicuşor Dan cu Donald Trump
Cristian Tudor Popescu nu vede cu ochi buni participarea lui Nicuşor Dan, la Washington, la prima şedinţă a Consiliului pentru Pace al lui Donald Trump.
Printr-un mesaj extrem de dur, distribuit în utmă cu puţin timp pe Facebook, cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu şi-a exprimat dezamăgirea privind participarea „prim-ministrului” Nicuşor Dan, aşa cum l-a numit Donald Trump pe preşedintele României, la Consiliul pentru pace organizat la Washington.
„Fentestic!
«Mi-e rușine de rușinea lui». Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.
Însă prim-ministrului Den nu are de ce să-i fie rușine. A fost decent și sincer, nu a încercat să facă din rahat bici. Marele «súmit», cu accent pe prima silabă, cu Marco Rubio, vânturat ca sigur de propagandăii prezidențiali, a fost o încrucișare pe hol, cu câteva vorbe schimbate – «de politețe», cum le-a caracterizat chiar Nicușor. Toate «bilateralele», inclusiv cu Trump, au fost la fel, cum au arătat toate fotografiile făcute fără AI: pe hol și scurtissime.
Cu Trump, a încercat să prelungească momentul «de politețe», dar a fost zgornit de un agent din unitatea de protecție. Între timp, televizoarele titrau în neștire: «N. Dan va dezvălui ce a discutat cu Donald Trump», «România, implicată în marile decizii ale liderilor mondiali», «SUA-România, next level», «Turcia, Egiptul, Arabia Saudită vor lua cuvântul după președintele Nicușor Dan».
Românii sunt «fentestic», prim-ministrul Den e și el «fentestic», toți cei care au venit la sfeștania Clubului Său sunt «fentestic», ba chiar și cei care nu au venit, căci vor veni și ei, curând. Președintele SUA nu obosește să plimbe prin gură, de zeci de ori, cuvintele care îi plac la gust.
Rezultate de menționat după ce s-a încheiat soareua lui Trump: pentru El, o șpagă consistentă, de 6 miliarde $ – așa zice El –, cu care au dăruit masa dictatorii bogătani. Pentru președintele nostru și România, habar n-am. Pentru sus-semnatul: mi-am confirmat încă o dată că nu eram bun de politician și de patriot – n-aș fi în stare nici să dau mâna, darmite să vorbesc, fie și «de politețe», cu scârnăvia asta de om care vrea să stăpânească planeta, oricâte interese naționale aș avea în cârcă”, a scris Cristian Tudor Popescu, vineri, pe Facebook.
Sursa: adevarul.ro

