În urmă cu cinci decenii, stațiunile din România se aflau în plină transformare, datorită numărului mare de români nevoiți să își petreacă vacanțele în țară, dar și a goanei regimului Ceaușescu după valută. Multe dintre marile hoteluri ridicate în anii ’70 au ajuns, între timp, aproape pustii.

La începutul anilor ’70, numeroase stațiuni turistice din România se aflau în plin proces de extindere.

Românii, concedii doar în țară

Printre clădirile pitorești, de epocă, ale vechilor stațiuni au fost ridicate, în ritm alert, complexe hoteliere destinate turismului de masă, un fenomen care începuse să prindă teren în România socialistă.

Interesul românilor pentru vacanțe și creșterea numărului locurilor de cazare în aceste stațiuni au fost favorizate de schimbările prin care trecuse țara în cele peste două decenii de comunism.

La mijlocul anilor ’70, România ajunsese la o populație de peste 21,5 milioane de locuitori, cu peste patru milioane mai mulți decât în anii ’50, creșterea fiind influențată și de reglementările anti-avort ale regimului Ceaușescu. Totodată, migrația spre centrele industriale făcuse ca populația rezidentă în orașe să crească, în două decenii, cu peste zece procente, iar o mare parte a acesteia era reprezentată de familii de muncitori cu origini rurale.

În timp ce traiul de zi cu zi în satele României nu includea conceptul de vacanță, angajații din uzinele și fabricile comuniste beneficiau de zile de concediu, pentru care își puteau rezerva locuri în stațiuni. Românii aveau șanse minime să își petreacă vacanțele în afara țării, astfel că, datorită cererii mari din timpul sezonului turistic, spațiile de cazare puse la dispoziție în stațiuni au continuat să se extindă în anii ’70.

Turiștii străini, ținta investițiilor

La fel ca în celelalte țări din Europa de Est și din Uniunea Sovietică, industria turismului devenise atractivă pentru regimul comunist și datorită valutei pe care străinii o puteau aduce României, împovărată de datorii externe la începutul anilor ’70.

„Europa comunistă a ajuns să realizeze că este, în general, mai ușor să crești exporturile de servicii turistice decât pe cele de mărfuri către Vestul dezvoltat, că industria turismului necesită investiții mai mici în raport cu volumul vânzărilor și că această industrie are o perioadă de recuperare a investiției relativ scurtă. Ca urmare, aceste țări își modernizează și își extind facilitățile și serviciile turistice pentru a crește veniturile în valută forte. Fiecare țară își promovează activ particularitățile peisagistice și culturale și, în majoritatea cazurilor, oferă cursuri de schimb speciale pentru turiști și alte stimulente pentru a atrage vizitatori occidentali”, se arăta într-un raport al Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite ale Americii.

La fel ca pe malul Lacului Balaton din Ungaria sau pe țărmul bulgar al Mării Negre, și pe litoralul românesc au fost construite, în anii ’60, primele lanțuri de hoteluri menite să atragă turiști occidentali. Alte mari hoteluri au fost ridicate în vechile stațiuni balneare, în timp ce drumurile spre zonele atractive din munți au fost reabilitate pentru a deveni mai accesibile.

Goana după valută

Frumusețile Transilvaniei, Bucovinei și Deltei Dunării au fost, de asemenea, tot mai intens promovate în ofertele rutelor externe propuse de Oficiul Național de Turism din România.

„Dintre țările estice, România este probabil cea mai activă, raportat la populație, în extinderea investițiilor sale în noi facilități turistice. Cel puțin șase hoteluri și moteluri turistice noi au fost deschise recent în zone din afara Bucureștiului, iar trei hoteluri mari sunt planificate pentru capitală. În plus, pe litoralul Mării Negre se dezvoltă în continuare facilități pentru turiști. Extinderea planificată a facilităților turistice se confruntă cu aceleași probleme ca și alte programe de construcții din URSS și din Europa de Est — întârzieri costisitoare în construcție, manoperă de proastă calitate și materiale și echipamente inferioare. Recunoscând aceste neajunsuri, unele țări din Europa de Est au încheiat acorduri cu firme occidentale pentru a furniza capital, materiale și management pentru noile facilități turistice”, se menționa în raportul CIA.

Peste 500.000 de turiști occidentali călătoreau anual în România la începutul anilor ’70, număr aflat în creștere rapidă față de anii precedenți, odată cu relaxarea condițiilor de călătorie impuse vesticilor. În același timp, deși numărul românilor care puteau părăsi țara era tot în creștere, doar 75.000 au reușit să plece în vacanțe în afara țării în 1971, potrivit estimărilor din raportul CIA. Atunci, turiștii occidentali cheltuiau anual circa două milioane de dolari în vacanțele petrecute în România, iar locul lor preferat era litoralul.

„Perspectivele pentru creșterea turismului occidental sunt cele mai promițătoare în acele țări est-europene, cum este România, unde conducerea a recunoscut valoarea „dolarului turistic” și a acordat o prioritate specială cultivării acestuia”, adăugau autorii raportului.

Mamaia, perla turismului din România

Pe lângă plajele întinse și ospitalitatea arătată de români occidentalilor, turiștii străini erau impresionați de prețurile extrem de mici ale serviciilor turistice. Dacă românii se confruntau adesea cu lipsuri, inclusiv în asigurarea combustibilului pentru drumul până la mare, pentru occidentali astfel de probleme puteau fi evitate cu ușurință.

„Țărmul se întinde pe aproximativ 150 de mile, din nordul Bulgariei până la granițele cu URSS, și este ocupat de câteva resorturi remarcabile, unde găsești de toate: de la campinguri și sate de vacanță la hoteluri imense, construite în stil contemporan. În unele locuri se ridică mici stânci acoperite cu verdeață, însă cea mai mare parte a țărmului este plată, cu plaje acoperite de covoare de nisip alb și moale, spălat de apele limpezi și calde ale mării”, relata Frank Scholes, un canadian care a vizitat România în 1976, într-un articol publicat în cotidianul canadian The Ottawa Citizen.

Dintre stațiunile de pe litoralul Mării Negre, cea mai căutată era Mamaia, apreciată pentru plajele sale lungi de opt kilometri, mărginite de lacul Siutghiol și de șiruri de hoteluri, restaurante, cafenele, cluburi, discoteci, magazine, terenuri de sport și chiar un teatru de vară.

„Uneori este numită Miami Beach a României, dar comparația este cam forțată. Plajele de la Mamaia sunt mai bune, iar ritmul vieții este mai liniștit. Și chiar dacă în hoteluri lipsesc pizza și opulența din Miami, lipsesc și prețurile de acolo. În cel mai scump hotel de pe întreaga coastă, Hotelul Internațional din Mamaia, care este într-adevăr foarte somptuos, o cameră dublă cu baie costa 32 de dolari pe zi, în vârful sezonului. Dar poți găsi oferte foarte bune și la jumătate din acest preț”, nota turistul canadian.

Pentru români, alături de Mamaia, una dintre cele mai populare stațiuni de pe litoralul Mării Negre a devenit Costinești, datorită numărului tot mai mare de tineri care își petreceau vacanțele aici.

Marile hoteluri, mai puțin atractive în prezent

După 1990, multe dintre marile hoteluri construite în perioada comunistă în stațiunile României au ajuns în paragină. În Băile Herculane, de exemplu, în anii ’60 și ’70 au fost ridicate mai multe hoteluri cu până la 15 etaje, botezate cu nume istorice precum Dacia, Afrodita, Diana, Hercules, Roman și Minerva.

Stațiunea primea anual, la acea vreme, aproape 100.000 de turiști, majoritatea români veniți la tratament cu apele termale, cunoscute încă din vremea dacilor și romanilor. După 1990, unele dintre aceste mari hoteluri au fost închise și au ajuns în ruină, la fel ca multe clădiri din secolele XVIII–XIX din centrul istoric. Cu toate acestea, stațiunea de pe Valea Cernei continuă să atragă anual peste 100.000 de vizitatori.

În jurul lacului Vidra, amenajat pe valea Lotrului, regimul comunist începuse, în anii ’60, construcția a patru stațiuni turistice: Voineasa, Vidra, Alba și Mura, care ar fi trebuit să ofere împreună aproape 10.000 de locuri de cazare. Ținutul montan fusese propus ca posibilă gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă, însă planurile au fost abandonate. Astăzi, multe dintre fostele complexe turistice ridicate atunci au rămas în ruină.