Mihai Tudose spune că nu a semnat scrisoarea care circulă în interiorul PSD

Deputatul PSD Mihai Tudose a declarat luni că el nu a semnat scrisoarea în care mai mulţi lideri ai partidului în cer lui Liviu Dragnea să se retragă din fruntea formaţiunii politice.

Întrebat dacă ar trebui convocată o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, Tudose a precizat că nu mai face parte din această structură de conducere.

Despre scrisoarea vehiculată în mass-media, în care 29 de membri ai CExN i-ar cere lui Liviu Dragnea să se retragă, fostul premier a subliniat că nu a semnat-o.

"Eu v-am spus că nu am semnat acea scrisoare", a declarat Mihai Tudose, la Palatul Parlamentului.

De asemenea, întrebat dacă acea scrisoare există şi dacă a văzut-o, el a răspuns: "Mai vă spun o dată, că v-am spus ceva şi aţi interpretat-o... Unii au susţinut că nu există, că ei nu au văzut-o. Dumneavoastră aţi văzut, aţi semnat Declaraţia de independenţă a Statelor Unite? Nu. Există totuşi, nu?".

Potrivit presei, 29 de membri CExN ar fi semnat până acum o scrisoare prin care i-ar solicita lui Liviu Dragnea să se retragă din fruntea PSD. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte