Mihail Hodorkovski: Șeful Wagner are la fel de multă influență la Kremlin ca miniștrii Lavrov și Șoigu

Mihail Hodorkovski: Șeful Wagner are la fel de multă influență la Kremlin ca miniștrii Lavrov și Șoigu

Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, are la fel de mult acces la Vladimir Putin și influență la Kremlin ca ministrul de Externe Serghei Lavrov și omologul său de la Apărare Serghei Șoigu, spune fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski.

Evgheni Prigojin (stânga) servindu-i masa lui Vladimir Putin FOTO Arhivă

Într-o luare de cuvânt în fața Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului britanic, Hodorkovski s-a axat pe puterea dobândită de Evgheni Prigojin, un fost pușcăriaș supranumit „Bucătarul lui Putin” care deține mai ales compania militară privată Wagner. Potrivit fostului oligarh rus, influența lui Prigojin pe lângă Putin este considerabilă, fiind, de exemplu, în spatele numirii generalului Serghei Surovikin la conducerea operațiunilor ruse din Ucraina. Prigojin și Surovikin colaborează îndeaproape în Ucraina, unde gruparea Wagner este responsabilă de operațiunile din sectorul localității Bahmut, în regiunea Donețk a precizat Mihail Hodorkovski.

Fostul oligarh a atras atenția că popularitatea Wagner a crescut în Rusia în contextul războiului din Ucraina, fiind văzută la o alternativă la campaniile de mobilizare desfășurate sub egida armatei.

Cu toate acestea, subliniază el, Wagner, care dispune de 7.000 de mercenari în Ucraina, nu și-ar asuma vina pentru eșecuri. Vina ar fi direcționată în general către armata rusă și în particular către oligarhul Iuri Kovalciuk, supranumit „Bancherul lui Putin”, și Serghei Șoigu, cei doi fiind considerați drept persoanele care l-au presat pe liderul de la Kremlin să lanseze invazia din Ucraina estimând căderea Kievului în doar trei zile.

Hodorkovski îl acuză pe Putin că recurge la serviciile Wagner, care recrutează inclusiv deținuți, pentru că îi permite să mintă, să-și nege responsabilitatea și să ducă o politică externă ilegală. „Ei sunt implicați în terorism și crime”, a afirmat acest detractor al lui Putin.

Fostul oligarh a lansat critici și la adresa Marii Britanii, susținând că a fost prea lentă, la fel ca alte țări din Occident, în impunerea unor sancțiuni împotriva Wagner în pofida activităților sale „teroriste” clare din Africa.

Hodorkovski este sceptic în privința bunului mers al recrutării în Rusia în cazul în care ar fi reluată, apreciind că această decizie ar fi foarte periculoasă pentru Putin. De altfel, rezistența la mobilizare l-a forțat pe Putin să-și încheie prematur campania de recrutare, spune el. Această rezistență se observă mai ales în numărul bărbaților care au părăsit Rusia după decretarea mobilizării parțiale. Circa 700.000 de ruși au plecat din țară din 24 septembrie încoace, iar acest lucru reprezintă „o lovitură gravă pentru industria de apărare a lui Putin și pentru economia Rusiei”, poate mai gravă decât sancțiunile impuse de occidentali, subliniază Hodorkovski.

Mihail Hodorkovski, în vârstă de 59 de ani, este un critic al războiului din Ucraina. Anterior, el le-a cerut conaționalilor săi aflați în țară să se dedea unui val de „sabotaj” împotriva structurilor statului, cu scopul de a destabiliza guvernul și a deraia agresiunea militară împotriva țării vecine.

Cel mai bogat om din Rusia la începutul deceniului 2000 - 2010, Mihail Hodorkovski a fost întemnițat în primul mandat al lui Putin la Kremlin după ce a criticat corupția guvernamentală. Odată arestat, a fost deposedat de afaceri, în principal de compania petrolieră Yukos, succedată de Rosneft. Eliberat în 2013, Hodorkovski a părăsit Rusia și s-a mutat la Londra.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia