Mii de manifestanţi cer demisia guvernatorului din Puerto Rico, acuzat de corupţie şi atitudini sexiste şi homofobe

Mii de manifestanţi cer demisia guvernatorului din Puerto Rico, acuzat de corupţie şi atitudini sexiste şi homofobe

Mii de manifestanţi au cerut miercuri demisia guvernatorului din Puerto Rico, Ricardo Rossello, care se confruntă cu acuzaţii de corupţie şi trebuie să explice mesajele sexiste şi homofobe care l-au vizat inclusiv pe cântăreţul Ricky Martin, informează joi AFP.

Această insulă din Caraibe a devenit scena unei polemici aprinse după ce Centrul pentru jurnalism de investigaţie a dezvăluit săptămâna trecută conţinutul unor conversaţii de grup pe mesageria Telegram între guvernatorul Ricardo Rossello şi alţi câţiva înalţi responsabili locali.

Potrivit extraselor publicate de cotidianul local El Nueva Dia, aceşti bărbaţi făceau schimb de glume misogine şi comentarii homofobe.

"Ricky Martin e atât de macho încât se culcă cu bărbaţi pentru că femeile nu sunt la înălţime", a scris responsabilul pentru finanţe al acestui teritoriu american, Christian Sobrino, care şi-a dat sâmbătă demisia.

Ricardo Rossello a refuzat până acum se demisioneze.

Scandând "Ricky, renuncia. El pueblo te repudia" ("Ricky, demisionează! Poporul de repudiază", de la Ricardo), o mulţime numeroasă s-a adunat miercuri în San Juan, capitala acestui teritoriu asociat SUA.

Ricky Martin şi alte personalităţi din Puerto Rico printre care rapperul Bad Bunny l-au criticat vehement pe Ricardo Rossello şi i-au îndemnat pe oameni să iasă la manifestaţii.

Incidente au izbucnit în jur de miezul nopţii când un grup de manifestanţi a pătruns în perimetrul de securitate, aruncând cu pietre şi cocktailuri Molotov asupra forţelor de ordine, a anunţat poliţia.

O altă manifestaţie a avut loc lunea aceasta. Poliţia a folosit gaze lacrimogene după ce un incendiu a izbucnit în apropiere de sediul guvernului. Cinci persoane au fost arestate.

Centrul pentru jurnalism de investigaţie a publicat 889 de pagini de masaje-text sau de mesaje criptate trimise pe Telegram de cei vizaţi şi care conţineau de asemenea insulte şi calomnii la adresa altor responsabili politici sau jurnalişti.

Manifestanţii şi-au exprimat de asemenea furia după ce mai multe persoane din anturajul guvernatorului au fost acuzate de corupţie. Ei îi reproşează şi modul de gestionare a consecinţelor uraganului Maria, care s-a soldat cu 3.000 de morţi în 2017 şi a provocat mari distrugeri pe insulă.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...