Mii de migranţi la frontiera între Turcia şi Grecia: Ţările UE, de acord să contribuie la o intervenţie rapidă (Frontex)

Ţările membre ale Uniunii Europene au comunicat marţi Agenţiei europene de control la frontiere Frontex acordul lor de a contribui la o intervenţie rapidă pentru a ajuta Grecia în faţa afluxului miilor de migranţi veniţi prin Turcia, potrivit France Presse.

Consiliul de administraţie al Frontex, compus din reprezentanţi ai poliţiei de frontieră din ţările membre şi ai Comisiei Europene, a subliniat că agenţia 'sprijină complet' Grecia în faţa acestei situaţii şi va acţiona 'în spiritul solidarităţii europene', se menţionează într-un comunicat.

Statele membre 'confirmă că sunt pregătite să aducă contribuţii obligatorii corespunzătoare' în cadrul structurii de reacţie rapidă şi să contribuie de asemenea cu material tehnic, se mai spune în comunicat, fără să se precizeze calendarul acestei desfăşurări.

Frontex a acceptat luni lansarea unei operaţiuni rapide în sprijinul Greciei. Ea a desfăşurat deja întăriri şi a ridicat nivelul de alertă în zona frontierei dintre Turcia şi Grecia.

Turcia şi-a deschis graniţele cu Europa, spre Grecia şi Bulgaria, lăsând cale liberă miilor de refugiaţi şi migranţi.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pune presiune pe UE şi NATO cu scopul de a obţine sprijinul lor în operaţiunile militare ale Turciei în Siria.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara