Mincu (avocat): Ministerul Justiţiei s-a retras din comisia ANAD care a decis sancţionarea fotbaliştilor Astrei

Mincu (avocat): Ministerul Justiţiei s-a retras din comisia ANAD care a decis sancţionarea fotbaliştilor Astrei

Paul Mincu, avocatul fotbaliştilor Astrei Giurgiu acuzaţi de doping, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că reprezentantul Ministerului Justiţiei s-a retras din comisia de primă instanţă a Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD) înainte de luarea deciziei prin care Kehinde Fatai şi Alexandru Ioniţă au fost sancţionaţi cu câte un un an de suspendare şi Takayuki Seto cu 8 luni.

El a subliniat că la votul final în comisia ANAD au rămas 4 membri, 2 au votat într-un sens, iar 2 în celălalt, iar decizia de a fi sancţionaţi jucătorii s-a luat doar pentru că dintr-unul dintre cele două grupuri de membri făcea parte preşedintele comisiei.

"În comisie au rămas doar patru membri din cauza faptului că s-a retras o instituţie... deci atenţie, nu un membru s-a retras, s-a retras o instituţie! Ministerul de Justiţie s-a retras din comisie acum 2-3 săptămâni. Deşi are obligaţia legală să facă parte din comisie, a spus că nu mai vrea să facă parte şi s-a retras. Aşa am rămas cu patru membri care au pronunţat decizia de azi. Iar rezultatul a fost 2 la 2. Adică 2 membri au decis într-un sens, iar 2 membri au decis altceva. Din cauză că din unul dintre aceste două grupuri făcea parte şi preşedintele comisiei atunci votul dânsului a fost hotărâtor. Deci nici măcar între membrii comisiei nu a existat înţelegere în acest caz", a afirmat avocatul.

El a catalogat drept "o bâlbâială" investigaţia comisiei ANAD în cazul celor trei fotbalişti: "Sancţiunea este profund nedreaptă şi este dovada unei bâlbâieli care durează de şase luni. Pentru că s-a pornit o investigaţie în baza unor documente, unor probe adunate, era totul în regulă, nici nu erau necesare mai mult de două termene ca să se pronunţe nişte sancţiuni. Dar din cauză că acele probe nu erau elocvente şi nu dovedeau că jucătorii au săvârşit o încălcare a reglementărilor antidoping acest dosar s-a lungit. În tot acest timp s-a încercat obţinerea de probe. Iar cu Ioniţă (n.r. - care a recunoscut în ianuarie, dar ulterior şi-a retras declaraţia) s-au obţinut la început ... dar, în opinia mea, nici cu Ioniţă în acest moment nu se mai poate vorbi de o recunoaştere a faptei. Şi atunci bâlbâiala constă în faptul că această comisie a rămas de două ori în pronunţare, de două ori a revenit din pronunţare acordând termene şi stabilind probe pe care nici ANAD şi nici noi nu le-am solicitat. Şi cu toate că nu au fost administrate, în continuare s-a rămas în pronunţare şi s-a adoptat o decizie care este surprinzătoare".

Paul Mincu a explicat că jucătorii vor contesta sancţiunile la Comisia de Apel a ANAD.

"Fără îndoială vom contesta aceste sancţiuni, lucrăm la apel din momentul în care am primit decizia. Vom merge până în pânzele albe pentru cei trei jucători. Vom merge până la capăt pentru că sunt nevinovaţi. Despre clubul Astra Giurgiu cu atât mai mult nu poate fi vorba despre vreo vinovăţie. Ei sunt nevinovaţi, inclusiv Ioniţă cu toată recunoaşterea lui făcută în luna ianuarie. Decizia este profund nedreaptă şi este evident că vom exercita calea de atac mai departe. Mai exact vom ataca la Comisia de Apel a ANAD", a menţionat Mincu.

Cazul celor trei este posibil să nu poată ajunge pe masa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), însă dosarele jucătorilor se află deja pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Este foarte posibil ca după Comisia de Apel a ANAD să nu putem merge la TAS. Noi ne-am adresat TAS împotriva deciziei de suspendare provizorie dictată de ANAD la 30 septembrie, dar instanţa de la Lausanne a decis că nu are competenţă să judece dosarul, pentru că jucătorii sunt sportivi de nivel naţional. Şi atunci ne-am adresat Instanţei de Contencios Administrativ, iar acum acele dosare sunt pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Vom vedea cum decide Înalta Curte şi dacă se hotărăşte că un eventual control judecătoresc împotriva deciziei Comisiei de Apel a ANAD poate fi efectuat de Curţile de Apel. Dacă se stabileşte acest lucru, atunci va fi foarte bine pentru că ajungem în faţa unei Instanţe Judecătoreşti care în opinia mea judecă altfel", a declarat Paul Mincu.

Asupra Astrei Giurgiu s-ar putea deschide o cercetare disciplinară dacă sancţiunile jucătorilor vor fi definitive, însă avocatul susţine că vinovăţia clubului nu există. El a explicat că dacă Astra Giurgiu este vinovată, la fel este şi Agenţia Naţională Anti-Doping, pentru că nu a efectuat un instructaj privind reglementările antidoping.

"Potrivit regulamentelor ar exista nişte temeiuri în baza cărora să se facă o cercetare disciplinară împotriva Astrei. Dar asta poate fi făcută numai după ce aceste dosare se soluţionează definitiv şi se stabileşte definitiv că jucătorii au încălcat reglementările antidoping. Dar în opinia mea, chiar dacă se face această cercetare, eu nu văd unde este vinovăţia clubului Astra Giurgiu. Există un principiu aplicabil care spune că sancţiunea trebuie să fie proporţională pentru abaterea săvârşită. Ori în cazul în care Astra nu a avut niciun fel de implicare în ceea ce s-a întâmplat cu aceşti sportivi, eu nu văd care ar fi o sancţiune proporţională pentru abaterea Astrei. Dacă sancţionăm clubul Astra pentru că aceşti sportivi au încălcat reglementările antidoping atunci trebuie să sancţionăm şi Agenţia Naţională Anti-Doping pentru că nu a efectuat un instructaj privind reglementările antidoping. Pentru că asta este obligaţia ANAD. Deci să sancţionăm pe toată lumea care ar avea aşa o mică tangenţă şi care ar avea atribuţii şi nu şi le-a îndeplinit", a mai spus Paul Mincu.

Agenţia Naţională Anti-Doping i-a sancţionat, vineri, pe fotbaliştii Kehinde Fatai şi Alexandru Ioniţă cu câte un un an de suspendare şi pe Takayuki Seto cu 8 luni în cazul de dopaj în care au fost implicaţi după ce au efectuat o terapie IV Drip, cu vitamine, la sfârşitul lunii septembrie, au declarat, pentru AGERPRES, surse apropiate jucătorilor.

Celor trei fotbalişti ai clubului Astra Giurgiu le va fi redusă din suspendare perioada suspendării provizorii dictată de ANAD la 30 septembrie 2020 până la 9 aprilie 2021.

Trei jucători ai echipei Astra Giurgiu, Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă, au efectuat la o clinică din Bucureşti o terapie IV Drip, cu vitamine, a cărei concentraţie poate fi considerată interzisă de regulamentele antidoping.

La 30 septembrie 2020, cei trei jucători au fost suspendaţi provizoriu de către Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) până la finalizarea anchetei deschise în acest caz. Ca urmare a deciziei ANAD, fotbaliştilor le-au fost suspendate contractele cu clubul. De asemenea, ei nu au mai jucat şi nu s-au mai antrenat cu echipa Astra Giurgiu de la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut.
AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”