Ministerul Agriculturii: Plăți de peste 1,56 de miliarde de euro în agricultură și dezvoltare rurală, în șase luni

Ministerul Agriculturii: Plăți de peste 1,56 de miliarde de euro în agricultură și dezvoltare rurală, în șase luni

Plățile efectuate din fondurile Uniunii Europene și cele naționale în agricultură și dezvoltare rurală, în perioada 18 noiembrie 2015 - 3 iunie 2016, depășesc 1,565 miliarde euro, a anunțat, vineri, Ministerul Agriculturii.

Astfel, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăți către fermieri în valoare de 1,463 miliarde de euro, din care 957,2 milioane de euro din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA), iar 266,41 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) plus cofinanțarea de la bugetul național.

Datele publicate de Ministerul Agriculturii arată că plățile directe aferente Campaniei 2015 reprezintă peste 941,2 milioane euro din cele 957,2 milioane de euro plătite din FEGA, în condițiile în care plafonul total alocat pentru plăți directe în Campania 2015 se ridică la aproape 1,6 miliarde de euro.

Nu în ultimul rând, din bugetul național a fost plătită o sumă de 239,7 milioane de euro, din care 89,2 milioane de euro reprezintă ANT1 Campania 2015.

În ceea ce privește sumele plătite pe proiectele de investiții gestionate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), acestea au depășit în perioada menționată 102,2 milioane euro, din care 62,7 milioane de euro reprezintă plățile pentru beneficiarii din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Aceștia au contractat un număr de 2.579 de proiecte.

Totodată, circa 39,4 milioane de euro au fost plătite pentru 25.197 proiecte (angajamente) tranzitate din PNDR 2007-2013 în PNDR 2014-2020 în vederea finalizării.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Judecătoare: „Justiția, ca în anii '50, cînd se practica mascarada judiciară” / „Prescripția, cea mai mare escrocherie, pentru salvarea marii corupții”

2 VIDEO Asta a filmat o dronă ucraineană în Pokrovsk, cel mai fierbinte punct al luptelor sângeroase cu Rusia...

3 VIDEO Ucraina, lovitură în inima aviației strategice ruse / A distrus un aparat-radar rar A-100 și avionul secret A-60 care transportă un sistem laser d…

4 Marian Vanghelie, acuzat că a urmărit și amenințat o femeie cu moartea. Cine este Ana Gabriela Clipici

5 Uite o informație care spune multe despre ce medici vom avea în anii următori...