Ministerul Economiei lansează în septembrie o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro destinată industriei prelucrătoare

Ministerul Economiei lansează în septembrie o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro destinată industriei prelucrătoare

„Pentru prima dată în 30 de ani, Ministerul Economiei dedică o schemă de ajutor de stat industriei prelucrătoare. 300 de milioane de euro pot fi accesate de la 1 septembrie 2022, pentru următorii doi ani, de firmele care vor îndeplini criteriile de eligibilitate publicate astăzi pe site-ul ministerului”, a spus ministrul economiei Florin Spătaru.

Ghidul cuprinde informaţii privind modul de completare a documentelor care urmează a fi depuse de către potenţiali solicitanţi, în temeiul schemei de ajutor de stat, precum şi toate condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea emiterii acordului de finanţare.

“Firmele româneşti beneficiază de punctaj suplimentar la accesarea fondurilor puse la dispoziţie prin schema de ajutor de stat de la Ministerul Economiei. În plus, firmele care contribuie la reducerea dependenţei de import vor avea prioritate conform grilei de punctaj. Acest demers încurajează realizarea unui lanţ valoric esenţial în dezvoltarea economiei naţionale. Cele 300 de milioane de euro pe care le-am prevăzut sunt un sprijin de la bugetul de stat, de aceea consider că este important să creăm oportunitatea accesării acestor fonduri îndeosebi de către beneficiari români. De asemenea, companiile care vor realiza investiţii în zonele defavorizate sau depopulate de pe teritoriul ţării noastre obţin punctaj mai mare, la fel şi cele care angajează peste 100 de persoane”, a mai declarat ministrul Spătaru.

Firmele care pot depune proiecte pentru obţinerea de fonduri trebuie să nu înregistreaze restanţe la bugetul general consolidat, să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment sau alte proceduri de reorganizare judiciară, sau să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat s.a.

Întreprinderile care îşi doresc să acceseze fondurile puse la dispoziţie prin schema de ajutor de stat de către Ministerul Economiei trebuie să asigure un plan de investiţii de minimum 3 milioane euro şi o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile. De asemenea, firmele candidate trebuie să declare un capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei şi capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat. Printre condiţiile de eligibilitate fac parte şi investiţii verzi de minimum 10% din valoarea proiectului.

La sfârşitul lunii trecute, la iniţiativa Ministerului Economiei, Guvernul României a aprobat Schema de Ajutor de Stat privind acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare. Astăzi, ministerul de resort a lansatMinisterul Economiei lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 959/2022.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR