Ministerul Educației a dat o notă privind ocuparea funcțiilor de directori rămase vacante în urma concursului

Pe funcțiile de director și director adjunct, rămase vacante după validarea rezultatelor concursului, pot fi numite și persoanele care până la organizarea acestuia au ocupat aceste funcții și nu au participat la concurs sau au participat dar nu au fost admise, a declarat duminică, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Educației, Liviu Marian Pop.

"În urma analizării aplicării Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar s-a emis, prin derogare, o notă care prevede soluționarea situațiilor pentru care nu s-au emis deciziile de numire în funcțiile de director și director adjunct prin detașare, în interesul învățământului. Nota prevede că în funcțiile de director și director adjunct rămase vacante după validarea rezultatelor concursului pot fi numite și persoanele care până la organizarea acestuia au ocupat funcții de director sau director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs sau au participat, dar nu au fost admise. Luni începe școala și trebuia găsită o soluție pentru ca în aceste unități școlare să avem directori și directori adjuncți'', a precizat Pop.

El a explicat că derogarea dată trebuie să rezolve probleme celor peste 600 de funcții de directori. ''Ei sunt detașați până în 31 august, conform legii sau data desfășurării unui nou concurs. Nu s-a decis până în momentul de față să se desfășoare un concurs. Urmează ca luna aceasta domnul ministru să decidă acest lucru. (...) Noi ne-am dorit un singur lucru: să avem ocupate funcțiile de conducere pentru că începe (...), trebuie luate decizii. Pe o metodologie deficitară au lăsat peste 600 de posturi de directori neocupate", a adăugat secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar.

Pop a mai spus că luni va avea loc o nouă videoconferință în care se va discuta situația posturilor neocupate.

Potrivit oficialului, dintr-un total de 6.404 directori au fost numiți prin concurs 4.058, iar prin detașare trebuie numiți 2.346. Numărul situațiilor nesoluționate este de 358 (5,59%). Dintr-un total de 2.480 de directori adjuncți au fost numiți prin concurs 1.344, iar prin detașare trebuie numiți 1.136. Numărul situațiilor nesoluționate este de 308 (12,42%).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India