Ministerul Educației: Vacanța de primăvară de anul viitor va include și Paștele

Ministerul Educației: Vacanța de primăvară de anul viitor va include și Paștele

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că structura anului școlar viitor 2023/2024 a fost modificată astfel încât vacanța de primăvară să includă și Sărbătorile Pascale. Un ordin ministerial a fost emis în acest sens și va fi publicat în Monitorul Oficial.

Vacanța de primăvară de anul viitor a elevilor va include Paștele Foto: Arhivă

"Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024. A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanţa de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale", informează Ministerul Educaţiei, pe pagina de Facebook.

Ordinul prevede că anul şcolar va avea o durată a cursurilor de 36 de săptămâni. Anul şcolar 2023-2024 va începe pe 11 septembrie şi se va încheia 21 iunie 2024.Săptămâna de vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, este cuprinsă în perioada 12 februarie - 3 martie 2024.

Programul naţional "Şcoala altfel" şi a Programul "Săptămâna Verde" se va desfăşura în perioada 11 septembrie 2023 - 26 aprilie 2024.

Cele două programe se vor desfăşura în intervale de cursuri diferite."Ordinul va fi disponibil, în formă integrală, pe site-ul Ministerului Educaţiei, după publicarea în Monitorul Oficial", afirmă sursa citată.

Anul școlar 2023 2024 este unul atipic, în sensul în care zilele libere de Paște sunt foarte aproape de zilele libere aferente sărbătorii zilei de 1 Mai. Adică, mai concret, 1 mai este miercuri – zi liberă, urmează 2 Mai care probabil se va face punte, 3 Mai este Vinerea Mare, sâmbătă și duminică este Paștele, luni este a doua zi de Paște, iar marți, 7 Mai este a treia zi de Paște și este zi liberă conform contractului colectiv de muncă în Educație. Asta înseamnă că sunt șapte zile libere deja grupate prin prisma zilelor libere pe care oricum le avem conform reglementărilor legal. A fost, din ce am văzut în societate această solicitare ca să suprapunem și vacanța școlară de Paște peste această perioadă și o să mai dăm lunea și marțea de dinainte de 1 Mai. Luăm în considerare aceste solicitări, și probabil într-un timp scurt, săptămâna viitoare vom da un ordin de ministru în așa fel încât vacanța școlară să se suprapună peste Paștele Ortodox. Oricum copiii erau acasă de Paște”, a declarat recent Ligia Deca.

Structura anului școlar este stabilită prin ordin de ministru, cam în luna februarie pentru anul școlar următor. Structura anunțată de Ministerul Educației pentru anul școlar 2023/2024 și avizată de comisia de dialog social la jumătatea lunii februarie se compune din 36 de săptămâni de școală, iar vacanța de primăvară - poziționată între 13 și 21 aprilie - nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici Paștele Ortodox, fiind pusă la mijlocul unei perioade de peste o lună distanță între cele două sărbători.

Reacția ministrului Deca vine ca urmare a presiunilor politice, dar și sociale – din partea mai multor organizații și grupuri de părinți.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

5 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?