Ministerul Justiţiei: Giorgiana Hosu, propusă pentru funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a propus-o vineri pe Elena Giorgiana Hosu pentru ocuparea funcţiei de procuror şef adjunct al DIICOT.

De asemenea, Tudorel Toader propune numirea a trei procurori în funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Antonia Eleonora Constantin - procuror şef al Secţiei Judiciare, Iuliana Nedelcu - procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare, Florena Esther - şef al Secţiei de Resurse Umane şi Documentare.

Potrivit unui comunicat al MJ, în ceea ce priveşte funcţia de procuror şef al Secţiei judiciare penale din cadrul DNA, Ministerul Justiţiei anunţă că nu se va face o propunere de numire pentru aceasta.

Propunerile ministrului Justiţiei au loc în urma organizării unei selecţii în vederea numirii în opt funcţii vacante de conducere din cadrul Parchetului General, DIICOT şi DNA.

Erau anunţate patru funcţii vacante la Parchetul General (procuror-şef şi procuror-şef adjunct al Secţiei Judiciare, procuror-şef şi procuror-şef adjunct al Secţiei de Resurse Umane şi Documentare), trei funcţii la DNA (procuror-şef şi procuror-şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei, procuror-şef al Secţiei Judiciare Penale), precum şi un post vacant de procuror-şef adjunct la DIICOT.

Urmează ca aceste propuneri să fie transmise Secţiei pentru procurori din cadrul CSM, în vederea obţinerii avizului consultativ, şi, ulterior, preşedintelui Klaus Iohannis, pentru numirea în funcţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR