Ministerul Justiţiei: În starea de alertă procesele civile şi penale se pot desfăşura online

Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale se vor putea desfăşura online.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, legea elaborată de Ministerul Justiţiei toamna trecută şi intrată în vigoare în data de 2 mai prevede ca, în contextul pandemiei de COVID-19, atât procesele civile, cât şi cele penale să poată să se desfăşoare online.

"Până acum, utilizarea mijloacelor de comunicare online era acceptată doar în cazul audierilor din procesele penale, cu acordul persoanei în cauză", arată Ministerul.

Concret, spune sursa citată, Legea privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19 ( Legea nr. 114/2021) aduce următoarele noutăţi:

*În procesele civile - când este posibil, cu acordul părţilor, instanţele pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare fără participarea fizică a părţilor în sală de judecată, în format videoconferinţă.

*În procesele penale - persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, pot fi audiate prin videoconferinţă, fără a fi necesar acordul acestora. Aceste dispoziţii nu se aplică în următoarele cazuri: audierea în cursul urmăririi penale, judecarea cauzelor cu inculpaţi minori, cauzele privind reabilitarea judecătorească şi şedinţele de judecată declarate nepublice.

"Noile dispoziţii se aplică pe durata stării de alertă, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia. Ne dorim ca desfăşurarea online a şedinţelor de judecată să devină o normalitate, dincolo de situaţiile excepţionale. În acest sens, Ministerul Justiţiei lucrează, în prezent, la mai multe proiecte de digitalizare a instanţelor de judecată, cum ne-am asumat de altfel în Programul de Guvernare", menţionează Ministerul Justiţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?

5 Un deputat rus se plânge că trupele ruse vor ajunge „la capătul puterilor” după ce roboți umanoizi de tip „Terminator” au ajuns pe front