Ministerul Justiţiei: Memorandumul privind desfiinţarea SIIJ - aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un memorandum care prevede, printre altele, ca până la finalul lunii februarie să fie adoptat de către Executiv proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

"Guvernul a adoptat Memorandumul pentru finalizarea MCV. Ne-am asumat, în programul de guvernare, îndeplinirea acestor criterii esenţiale pentru statul de drept din România. Ulterior, finalizarea MCV va veni ca o consecinţă a eforturilor noastre concretizate. A sosit acum momentul de a repara tot ceea ce s-a stricat în ultimii ani, de a pune Justiţia pe drumul cel bun şi de a consolida statul de drept şi democraţia din România", a declarat ministrul Justiţiei, Stelian Ion, citat într-un comunicat al MJ.

Conform comunicatului, memorandumul are tema 'Demersuri prioritare necesare pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) - legislaţia în domeniul justiţiei' şi prevede calendarul pentru adoptarea de către Executiv a proiectelor de interes pentru sistemul judiciar.

Astfel, arată sursa citată, în document se prevede aprobarea, cu prioritate, în Guvern, până la sfârşitul lunii februarie 2021, a proiectului de lege de desfiinţare a SIIJ şi transmiterea acestuia spre adoptare, în procedură de urgenţă, de către Parlament.

"Proiectele legilor justiţiei vor fi, de asemenea, aprobate de către Guvern până la sfârşitul lunii aprilie şi transmise spre adoptare, în procedură de urgenţă, de către Parlament. Aceste demersuri sunt necesare pentru îndeplinirea recomandărilor cuprinse în ultimul Raport MCV, publicat de Comisia Europeană la 22 octombrie 2019", precizează Ministerul Justiţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR