Ministerul Justiției propune ca președintele, vicepreședintele și președinții de secții ai Curții Supreme să aibă mandate de patru ani

Ministerul Justiției a lansat, vineri, procesul de informare și consultare publică privind modificarea și completarea legilor justiției, una dintre modificările aduse fiind prelungirea de la trei la patru ani a mandatelor președintelui, vicepreședintelui și președinților de secții ai Curții Supreme.

În forma actuală, articolul 53 din legea 303/2004 arată că, "(1) Președintele, vicepreședintele și președinții de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani. (...) (3) Numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1) se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată".

Astfel, urmează să se modifice alineatul (3) al articolului 53 care va avea următorul cuprins: "Numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1) se face pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată".

Potrivit unui comunicat al MJ, prin acest proces se dorește informarea și consultarea publicului, respectiv a membrilor corpului judiciar, membrilor celorlalte profesii din domeniul justiției, cetățenilor, mediului de afaceri, organizațiilor neguvernamentale, cu privire la soluțiile legislative propuse pentru eficientizarea și îmbunătățirea activității și organizării sistemului judiciar, în vederea asigurării unui serviciu public de calitate.

Consultarea este susținută, în plan local, printr-o serie de întâlniri regionale la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și București, cu magistrați, reprezentanți ai altor profesii juridice, parteneri instituționali și ONG-uri.

Data limită până la care sunt așteptate propuneri din partea cetățenilor este 11 noiembrie 2016.

Detalii despre consultare se pot găsi la http://www.just.ro/proiect-de-modificare-si-completare-a-legilor-justitiei/ .

AGERPRES / (AS — autor: Mihai Stoica, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker