Ministerul Muncii: Cererile pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului se pot depune începând de vineri

Ministerul Muncii: Cererile pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului se pot depune începând de vineri

Ministerul Muncii este pregătit să preia cererile pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului și plata indemnizației lunare, iar persoanele interesate pot face acest lucru începând de vineri, 1 iulie, informează Ministerul Muncii într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Una dintre noutățile aduse de legislația recentă în domeniu este faptul că, începând cu 1 iulie 2016, solicitanții nu mai sunt obligați să depună documentele doar la sediul agențiilor teritoriale, ci le pot trimite și prin poștă sau prin e-mail, în format scanat.

Potrivit sursei citate, limita minimă a indemnizației crește la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.063 lei (salariul minim este 1.250 lei), față de 600 lei în prezent, în timp ce limita maximă a indemnizației este eliminată, aceasta urmând să fie calculată la 85% din veniturile nete realizate.

De asemenea, suma suplimentară pentru gemeni/multipleți sau pentru situații de suprapunere crește la 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.063 lei, față de 600 lei în prezent. Stimulentul de inserție se stabilește la 50% din indemnizația minimă.

Ministerul Muncii precizează că reluarea drepturilor de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului se face începând cu drepturile lunii iulie 2016 dacă cererea împreună cu actele doveditoare se depun în perioada 1 iulie — 1 august 2016, inclusiv.

"În cazul în care acestea se depun după data de 1 august 2016, plata indemnizației se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. De asemenea, cererile noi pentru acordarea indemnizației de creștere a copilului, a stimulentului de inserție, a sprijinului lunar și a alocației de stat pentru copii se depun în continuare (împreună cu actele doveditoare) la primăria localității de domiciliu sau, pentru municipiul București, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din sectorul de domiciliu", se precizează în comunicat.

Instituția atenționează că reluarea drepturilor de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului se face începând cu luna iulie 2016, dacă cererea și actele doveditoare se depun în perioada 1 iulie — 1 august 2016, inclusiv.

"Persoanele care depun cerere în perioada 1 iulie — 22 iulie 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului și plata indemnizației lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna august 2016.

Persoanele care depun cerere în perioada 23 iulie — 1 august 2016 pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului și plata indemnizației lunare vor putea beneficia de plata drepturilor aferente lunii iulie 2016 în luna septembrie 2016.

Dacă cererea și actele doveditoare se depun începând cu data de 2 august 2016, plata indemnizației pentru creșterea copilului se face începând cu data depunerii cererii, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap", se arată în document.

Cererile noi pentru acordarea indemnizației lunare pentru creștere a copilului, a stimulentului de inserție, a sprijinului lunar și a alocației de stat pentru copii (împreună cu actele doveditoare) se depun în continuare la primăria localității de domiciliu sau, pentru municipiul București, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din sectorul de domiciliu.

Persoanele care doresc să depună cereri pentru prelungirea sau reluarea concediului de creștere a copilului și plata indemnizației lunare se pot adresa, începând de vineri, 1 iulie 2016, Agențiilor Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) sau Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București (APISMB), după caz, potrivit Ordinului MMFPSPV nr. 1099/2016.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…