Ministerul Sănătăţii: 8.876 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie participă la concursul de intrare în rezidenţiat

Ministerul Sănătăţii: 8.876 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie participă la concursul de intrare în rezidenţiat

Un număr de 8.876 de tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie (6.283 pentru medicină, 1.740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie) s-au înscris să participe, duminică, la concursul de intrare în rezidenţiat, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Sunt 4.710 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3.960 locuri şi posturi la domeniul medicină, 398 la medicină dentară, 256 la farmacie şi 96 de locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie - MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI).

La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

În Bucureşti, 3.259 de absolvenţi, adică 36,72% dintre candidaţii înscrişi la nivel naţional la concursul de intrare în rezidenţiat, vor susţine examenul la UMF "Carol Davila". S-au înscris 2.274 candidaţi pentru domeniul medicină, 695 - pentru medicină dentară şi 290 - pentru farmacie, precizează UMF.

"Cele 6 centre universitare îndeplinesc condiţiile pentru organizarea concursului de intrare în rezidenţiat, dar şi pentru pregătirea unui număr suplimentar de rezidenţi. Am cerut ca acest concurs să se desfăşoare în spiritul corectitudinii şi al transparenţei, principiile acestei guvernări. Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar, în condiţiile în care resursa umană este deficitară, căutăm soluţii ca toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, să fie admişi. Urez succes tuturor participanţilor la concurs şi îi asigur de tot suportul noii echipe a Ministerului Sănătăţii", a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.

În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidaţi în funcţie de punctajul obţinut.

Între 6 şi 14 ianuarie 2020, viitorii rezidenţi vor semna contractele individuale de muncă cu unităţile sanitare, iar între 14 şi 16 ianuarie se va face repartiţia pe clinici de pregătire.

Încadrarea în unităţile medicale ca rezidenţi este prevăzută la 1 februarie 2020. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale