Ministerul Sănătăţii: A început procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus

Ministerul Sănătăţii: A început procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus

Procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus a demarat marţi dimineaţă, când au avut loc primele trei recoltări de plasmă de la donatori vindecaţi de COVID-19, în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, informează Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, plasma va fi testată şi, după calificarea biologică, va fi pusă la dispoziţie spitalelor.

Plasma de la donator vindecat COVID-19 (PPC-DV-COVID-19) se va administra doar pacienţilor critici infectaţi confirmaţi cu COVID-19, cu vârsta de cel puţin 18 ani, care îndeplinesc următoarele criterii: se află într-o secţie de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor COVID-19 şi avizat de Comisia de ATI, prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare, în ciuda tratamentului administrat, sunt ventilaţi mecanic de mai puţin de 10 zile sau în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice.

MS a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.

Documentul stabileşte modul de colectare, testare, prelucrare, stocare şi distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul transfuziei sanguine şi ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distribuţia şi utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.

În prezent, sunt trei aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus donate Ministerului Sănătăţii, în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Potrivit MS, pacienţii vindecaţi cu COVID 19 vor fi contactaţi, cu respectarea regulilor naţionale şi ale UE, sau pot contacta centrele de transfuzie sanguină în vederea donării de plasmă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! Ce avem noi aici?

2 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

3 BREAKING Expert / Raze cosmice dintr-o galaxie îndepărtată au lovit un avion. Acesta a căzut în gol, iar 15 oameni au ajuns la spital

4 Detalii terifiante despre moartea milionarului în crypto Roman Novak şi a soţiei sale. Ce s-a întâmplat înainte de a fi descoperiţi, dezmembraţi, în D…

5 Ce se întâmplă? / Bulgarii, revoltați după ce turcii au scos din apele lor teritoriale petrolierul rusesc lovit de dronele ucrainene