Ministerul Sănătăţii: Avem un număr de 35.000 de doze de vaccin antigripal pe care le-am suplimentat

Dozele de vaccin antigripal au fost suplimentate şi au ajuns deja în cabinetele medicilor de familie, în contextul epidemiei de gripă şi viroză respiratorie, a precizat miercuri Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

"Inspectoratul şcolar împreună cu Direcţiile de Sănătate Publică decid dacă o unitate şcolară este închisă sau activitatea dintr-o anumită clasă. Dar suntem în plin sezon de viroză respiratorie, suntem în epidemie, gripa evoluează epidemic în acest moment, sunt multe cazuri, avem şi 31 de decese până în acest moment. Cu siguranţă în perioada următoare acest număr de viroze respiratorii va creşte, dar în acest moment avem toate măsurile luate. Avem un număr de 35.000 de doze de vaccin gripal pe care le-am suplimentat, a ajuns deja în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire", a precizat Oana Grigore, la sediul Ministerului Sănătăţii.

Ea a atras atenţia că respectarea măsurilor de igienă în şcoli este extrem de importantă.

"Este foarte important ca măsurile de igienă să fie respectate strict - apă, săpun, spălatul mâinilor şi al feţei, un regim alimentar sănătos în această perioadă este foarte important şi limitează aceste îmbolnăviri", a arătat Oana Grigore. AGERPRES/(autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

2 Tragedie pe A21 / Părinți români au condus 100 km cu fiul decedat în mașină

3 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

4 România proștilor care se dau deștepți / Cum a fost scoasă din context declarația unui specialist, reinterpretată de nespecialiști și transformată în de…

5 Via Transilvanica vs. Camino de Santiago: „Poți merge ore fără să vezi un om”