Ministerul Sănătății: Copiii diagnosticați cu sindromul Down vor beneficia de însoțitor

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, au semnat marți ordinul pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora.

Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, modificarea și completarea actului normativ a fost realizată ca urmare a multiplelor sesizări adresate atât Ministerului Sănătății, cât și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, de către asociații de părinți ai copiilor diagnosticați cu afecțiuni genetice grave, precum sindrom Down, fibroză chistică, epidermoliza buloasă.

"Reprezentanții Ministerului Sănătății, împreună cu reprezentanții Ministerului Muncii și Justiției Sociale și cei ai comisiilor din specialitățile genetică, pediatrie, pneumologie, neurologie pediatrică și psihiatrie pediatrică ale Ministerului Sănătății, au reanalizat criteriile prevăzute în Ordinul nr. 1306/1883/2016, care restricționau accesul unor copii cu boli genetice grave la asistență permanentă acordată de un asistent personal/însoțitor. Astfel, în urma aprobării actului normativ de astăzi, au fost modificate și completate criteriile pentru încadrarea în grad de handicap grav a următoarelor afecțiuni din categoria bolilor genetice, respectiv sindrom Down, fibroza chistică și epidermoliza buloasă, astfel încât să fie menținute drepturile pe care acești copii le-au obținut anterior", se arată în comunicat.

În ceea ce privește încadrarea în grad de handicap grav a copiilor diagnosticați cu sindromul Dravet, MS precizează că această afecțiune este una neurologică cu determinare genetică și, astfel, criteriile sunt menționate la capitolul I — boli neurologice, din Ordinul 1306/1883/2016 (care au fost și rămân în vigoare), unde se precizează că epilepsiile rezistente la tratament, sindromul Dravet și sindroamele epileptice cu crize epileptice zilnice sau mai mult de 3 crize/săptămână sunt considerate cu afectare funcțională completă și se încadrează în gradul de handicap grav, ceea ce implică dreptul la însoțitor permanent.

Potrivit sursei citate, documentul va produce efecte după publicarea în Monitorul Oficial.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

3 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman

4 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

5 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului