Ministerul Sănătăţii explică de ce sunt carantinate la intrare în ţară persoanele nevaccinate împotriva COVID-19

Ministerul Sănătăţii explică motivele pentru care sunt introduse în carantină, la sosirea în România, persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boala COVID-19 în ultimele şase luni.

Într-un comunicat remis duminică, Ministerul Sănătăţii aduce unele lămuriri, având în vedere discuţiile din spaţiul public referitoare la motivele introducerii carantinei pentru persoanele care intră în România şi care nu sunt vaccinate sau trecute prin boală în ultimele şase luni:

* "Diferenţa dintre o persoană vaccinată sau care a avut COVID-19 în ultimele 6 luni şi o persoană care nu s-a aflat în niciuna dintre cele două situaţii constă în lipsa totală a protecţiei faţă de infecţie la cea din urmă.

* O persoană total neprotejată are cel mai mare risc de a se infecta. Efectuarea testului PCR în perioada asimptomatică în cazul acestor persoane este mai puţin concludentă, deoarece în zilele care urmează testării, acea persoană poate să dezvolte simptomatologie specifică COVID-19.

* La persoanele cu un anumit grad de protecţie, conferită de vaccin sau de trecerea prin boală, posibilitatea îmbolnăvirii este mult redusă iar un rezultat negativ la testarea PCR este mult mai concludent.

* Chiar şi în cazurile rare în care şi vaccinaţii şi foştii bolnavi se infectează cu o nouă tulpină, protecţia pe care o au deja face ca organismul lor să se apere eficient şi contagiozitatea lor să fie redusă, ceea ce nu se întâmplă în cazul persoanelor total neprotejate". AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR