Miniştrii Apărării şi de Interne şi şeful SMAp - în Afganistan

Miniştrii Apărării şi de Interne şi şeful SMAp - în Afganistan

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au aflat marţi în Afganistan pentru a se întâlni cu militarii români.

"Am ţinut neapărat să ajungem în Afganistan înainte de sărbători, pentru a ne întâlni cu militarii şi a le transmite mesajul nostru de apreciere şi preţuire pentru tot ceea ce fac pentru Armata României şi pentru ţară. Acestea nu sunt cuvinte lipsite de conţinut, ci vin în contextul în care, stând de vorbă cu liderii misiunii ("Resolute Support"), feedback-ul a fost cât se poate de pozitiv şi de laudativ pentru modul în care militarii români îşi îndeplinesc misiunea, pentru probitatea lor profesională, pentru disponibilitatea la efort şi sacrificiu, pentru camaraderia lor", a declarat ministrul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de MApN.

Conform sursei citate, în prima parte a vizitei de lucru, delegaţia oficială s-a deplasat în Baza Militară Kandahar.

Ministrul Apărării Naţionale s-a întâlnit cu militarii Batalionului 495 Protecţia Forţei "Ştefan Şoverth", cu detaşamentul care încadrează Elementul Naţional de Sprijin, precum şi cu militarii care execută misiuni în cadrul Comandamentului de Instruire, Consiliere şi Asistenţă din Regiunea de Sud (Train Advice Assist Command - South/ TAAC-South).

Nicolae Ciucă s-a informat cu privire la modul în care îşi îndeplinesc misiunile efectivele Armatei României dislocate în această regiune a Afganistanului şi a discutat cu militarii despre starea echipamentelor şi tehnicii cu care acţionează, precum şi despre aspectele importante pentru desfăşurarea misiunilor în teatrul de operaţii Afganistan, precizează sursa citată.

În partea a doua zilei, delegaţia s-a deplasat, cu aeronava C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, de la Kandahar la Kabul, unde s-a întâlnit cu militarii români dislocaţi în această zonă.

La Kabul, ministrul Ciucă a avut o întrevedere cu generalul-locotenent Giles Hill, locţiitorul comandantului Misiunii NATO Resolute Support (RSM). În cadrul discuţiilor, au fost analizate situaţia de securitate din Afganistan, contribuţia actuală a României cu forţe la RSM, a şasea ţară contributoare cu trupe în acest teatru de operaţii, sprijinul acordat de forţele americane din Afganistan militarilor români în teatrul de operaţii, precum şi intenţiile Comandamentului Multinaţional pentru anul 2020, se arată în comunicatul MApN.

Potrivit comunicatului, ministrul Apărării a menţionat că generalul Giles Hill are un respect deosebit pentru militarii români şi că acesta este convins că, dacă oricare militar din teatrul de operaţii Afganistan ar fi întrebat împreună cu cine ar avea încredere să îşi execute misiunea, ar răspunde, cu certitudine, că împreună cu "un militar român".

"Şi cred că asta spune totul! Militarii noştri merită tot respectul. Şi de aceea ne aflăm noi astăzi aici, să vă arătăm respect. Aceasta este datoria şi responsabilitatea noastră", a precizat ministrul Ciucă în discuţiile cu militarii.

Concluzionând, ministrul Apărării a spus că vizita a fost foarte eficientă: "Am văzut situaţia de la faţa locului, am stat de vorbă cu militarii şi am primit feedback de la ei. Noi ne vom îngriji ca toate aspectele care au nevoie de mai multă coordonare, mai multă agregare în tehnici şi proceduri, în asigurarea de resurse şi condiţii cât mai bune de trai pe timpul dislocării în teatrul de operaţii să se îndeplinească în ţară şi să facem ca aici misiunea să aibă un parcurs cât se poate de coerent şi militarii să se concentreze doar la ceea ce au de îndeplinit".

Majoritatea structurilor luptătoare ale Armatei României care participă la misiuni are deja experienţa teatrelor de operaţii.

Prima misiune a Armatei României la nivel de batalion a fost executată în Afganistan în anul 2002 de Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", cunoscuţi sub denumirea de "Scorpionii Roşii", reaminteşte MApN.

Misiunile Armatei României au evoluat de la simplu la complex, de la misiuni individuale cu observatori la misiuni cu contingente de peste 2.000 de militari, de la misiuni de asistenţă medicală la misiuni de tip contrainsurgenţă şi, ulterior, la misiuni de instruire şi asistenţă instituţională.

În prezent, Armata României are dislocaţi peste 1.200 de militari în misiuni externe, dintre care în Afganistan 775 de militari. Din anul 2002, pe parcursul misiunilor de luptă executate în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Kosovo, 30 de militari au căzut la datorie (dintre care 27 în Afganistan) şi peste 180 au fost răniţi, precizează MApN.

Din delegaţie au mai făcut parte generali şi ofiţeri aflaţi la comanda structurilor care conduc şi coordonează forţele Armatei României pe timpul pregătirii misiunii şi dislocării în teatrul de operaţii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”