Ministrul chinez al Apărării n-a mai fost văzut de trei săptămâni. Ce cred americanii că s-a întâmplat cu el

Guvernul american suspectează că ministrul chinez al apărării Li Shangfu face obiectul unei anchete a autorităţilor de la Beijing şi a fost îndepărtat din funcţie, scrie cotidianul britanic Financial Times, citând trei responsabili americani.

Ministrul chinez al Apărării FOTO Profimedia

Ministrul chinez al Apărării FOTO Profimedia

Această informaţie a fost publicată la câteva ore după ce ambasadorul american în Japonia, Rahm Emanuel, a declarat pe reţelele sociale că ministrul chinez al apărării „nu a mai fost văzut sau auzit de trei săptămâni”.

Li Shangfu s-a deplasat la mijlocul lui august în Rusia, apoi în Belarus.

Suspiciunile americane privind înlăturarea lui Li Shangfu intervin la două luni după o remaniere la conducerea unei unităţi a Armatei populare de eliberare însărcinată cu rachetele strategice, inclusiv nucleare, scrie Agerpres.

În iulie, China a anunţat că dotează această unitate cu o nouă conducere, fără a justifica această schimbare, în timp ce media informau despre o anchetă pentru corupţie ce implica fostul şef al unităţii, care nu mai fusese văzut în public timp de mai multe săptămâni.

Tot în iulie Beijingul a oficializat înlocuirea lui Qin Gang în funcţia de ministru al afacerilor externe, de asemenea fără a oferi explicaţii, după dispariţia lui timp de o lună de pe scena publică. El a fost înlocuit de predecesorul său Wang Yi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR