Ministrul de Interne francez deplânge „naivitatea” europeană în fața „jihadismului de atmosferă”

Ministrul de Interne francez deplânge „naivitatea” europeană în fața „jihadismului de atmosferă”

Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, a denunţat joi, la Luxemburg, „naivitatea" din cadrul instituţiilor europene în faţa unui „jihadism de atmosferă" care „permite radicalizarea" şi „trecerea la acţiune", relatează AFP, citată de Agerpres.

Ministrul de Interne francez Gerald Darmanin FOTO Profimedia

„Trebuie să luptăm fără naivitate împotriva acestui ecosistem, împotriva acestui jihadism de atmosferă", a declarat Darmanin la sosirea pentru o întâlnire cu omologii săi europeni.

Ministrul francez spune că „există încă puţină naivitate, în instituţiile unor ţări sau ale Uniunii Europene, în modul de a ne arăta autoritatea (...) şi, în general, în lupta pentru ceea ce Franţa numeşte laicitate".

„În mai multe rânduri, am alertat Comisia Europeană cu privire la faptul că instituţiile europene finanţează asociaţii pe teritoriul naţional francez, pentru care am redus subvenţiile, pentru care am iniţiat acţiuni de dizolvare", a continuat el.

„Erau de părere că secularismul francez era un fel de duşman"

Gerald Darmanin a explicat că aceste decizii au fost luate deoarece aceste asociaţii „nu respectau egalitatea dintre femei şi bărbaţi, pentru că nu respectau libertatea sexuală sau libertatea religioasă sau pentru că erau de părere că secularismul francez era un fel de duşman".

În mai multe rânduri, a trebuit să investesc multă energie politică în oprirea finanţării la nivel european a acestor asociaţii în Franţa", a spus el.

În 2021 şi 2022, Parisul a protestat în special împotriva sprijinului Comisiei Europene pentru Femyso, o confederaţie europeană a asociaţiilor de tineret musulmane, considerând că „nu corespunde" „valorilor secularismului" din Franţa. Asociaţia nu mai primeşte în prezent finanţare de la Comisie, a declarat un purtător de cuvânt al executivului UE.

„Este vorba de câteva asociaţii, nu este vorba de sute de structuri, dar această naivitate, vreau să spun, din păcate, menţine şi acest ecosistem separatist care permite oamenilor să treacă la acţiune", a explicat ministrul francez.

„Trebuie combătute”

Darmanin a insistat că „trebuie să luptăm împotriva tuturor celor care menţin această atmosferă. Este adevărat că există puţine lăcaşuri de cult radicalizate, dar există unele, şi ele trebuie combătute. Există asociaţii care acţionează împotriva intereselor şi valorilor europene, ele trebuie combătute".

Joi, la Luxemburg, are loc o întâlnire a miniştrilor europeni de interne.

Întâlnirea are loc la câteva zile după două atacuri jihadiste care au luat viaţa unui profesor francez din Arras şi a doi suporteri suedezi la Bruxelles. Miniştrii Franţei, Suediei, Belgiei şi Germaniei au participat la discuţii în cursul dimineţii privind cooperarea în lupta împotriva terorismului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat