Ministrul de Interne, Lucian Bode: Avem în continuare peste 1.000 de posturi de poliţie cu toaleta în fundul curţii

Ministerul Afacerilor Interne a suplimentat, în 2021, bugetul alocat investiţiilor cu 75%, obiectivul principal fiind reabilitarea sediilor inspectoratelor de poliţie şi a posturilor de poliţie, precum şi dotarea acestora, în condiţiile în care peste 1.000 de posturi de poliţie din România au toaleta în fundul curţii, a declarat, vineri, la Botoşani, ministrul Lucian Bode.

"Aşa cum aţi văzut în construcţia bugetară pentru anul 2021 am ţinut cont de aceste vulnerabilităţi, eu le numesc vulnerabilităţi ale sistemului de ordine publică faptul că avem în continuare peste 1.000 de posturi de poliţie cu toaleta în fundul curţii. Este o vulnerabilitate pentru Poliţia Română. Fondurile alocate pentru programul anual de investiţii le-am majorat cu 75% în acest an. Mai exact, de la 84 milioane la 150 milioane în acest an - 84 de milioane am avut alocat anul trecut. Faptul că astăzi inaugurăm în judeţul Botoşani două sedii de Poliţie, la Dorohoi şi Săveni, după patru ani, reprezintă pentru mine, ca ministrul al Afacerilor Interne un semn încurajator, dar - vă spun foarte limpede - nu şi suficient. Eu vă solicit, stimaţi colegi, tuturor, mai multă implicare în planificarea şi derularea unor astfel de investiţii. Ştim că banii nu ajung niciodată, fondurile nu sunt niciodată suficiente, însă folosind un mixt de finanţare, şi aici mă refer la ce alocăm noi prin bugetul de stat, la fondurile europene la dispoziţia României, a Guvernului, a MAI, a structurilor noastre, dublate de creşterea capabilităţii administrative de a implementa astfel de proiecte, pentru că trebuie să recunoaştem şi aici mai avem mult de lucru, toate acestea vor duce la rezolvarea fie şi parţial a acestei probleme cu care se confruntă Poliţia Română, dotarea inspectoratelor, dotarea sediilor de poliţie", a afirmat Bode.

Ministrul de Interne a participat vineri, alături de secretarul de stat Bogdan Despescu, la inaugurarea sediilor Poliţiei municipiului Dorohoi şi Poliţiei oraşului Săveni . Cei doi oficiali mai au în programul vizitei o şedinţă tehnică cu reprezentanţii structurilor MAI de la nivelul judeţului Botoşani. AGERPRES/(A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

3 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

4 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

5 Realitatea Plus scade în fața unei televiziuni rivale. Un post tv dintre primele 3 pierde puternic audiență