Ministrul Educației a emis ordinul privind retragerea titlului de doctor acordat lui Gabriel Oprea

Ordinul în baza căruia ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice îi retrage titlul de doctor fostului vicepremier Gabriel Oprea a fost publicat vineri pe site-ul MENCȘ.

"Se retrage titlul de doctor în domeniul drept, acordat domnului Oprea M. Gabriel de către Universitatea din București, conferit prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3467/16.03.2001. Direcția Generală Învățământ Superior din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice comunică prezentul ordin Universității din București, care îl va duce la îndeplinire și persoanei nominalizate la art. 1. Prezentul ordin se publică pe site-urile oficiale ale CNATDCU, MENCȘ și Universitatea din București", prevede ordinul ministrului Educației.

Se menționează, de asemenea, că ordinul a fost emis inclusiv în baza deciziei finale a Consiliului General CNATDCU din 29 august, prin care s-a confirmat că teza de doctorat elaborată de Gabriel Oprea "nu respectă standardele de etică a cercetării științifice, propunându-se în consecință retragerea titlului de doctor în drept, în baza art. 170 din legea educației naționale nr. 1/2011".

Consiliul General al CNADTCU a respins, luni, contestația formulată de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea privind plagiatul în cazul lucrării sale de doctorat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

3 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

4 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

5 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric