Ministrul Energiei de la Chişinău: Nu se pune problema rezilierii contractului cu Gazprom VIDEO

Ministrul Energiei de la Chişinău: Nu se pune problema rezilierii contractului cu Gazprom VIDEO

Republica Moldova nu poate rezilia, în acest moment, contractul de furnizare gaze naturale cu Gazprom, acestea fiind utilizate pentru asigurarea energiei în Transnistria, pentru a evita o criză umanitară în acea regiune separatistă.

Afirmația a fost făcută de ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, într-un interviu acordat Agerpres .

Oficialul moldovean precizează că, în momentul de faţă, România furnizează doar 3% din energia electrică consumată de Republica Moldova, iar cea mai mare parte din energie provine de la centrala Cuciurgan din Transnistria.

În contextul în care Moldovagaz a reluat de curând importurile de gaze din Rusia , de la Gazprom , ministrul Energiei de la Chişinău a fost întrebat dacă a fost o decizi contrară politicii Guvernului de la Chişinău.

„Nu a fost coordonată cu Guvernul. În mod normal, compania, mă rog ..., singură decide care e sursa, dar este un subiect sensibil politic şi am atenţionat compania în acest sens şi au revăzut decizia. Au revenit la achiziţionarea gazelor de la Energocom”, a spus Victor Parlicov, care a precizat că această decizie nu a reprezentat „absolut deloc” interesele Guvernului de la Chişinău,

Cât despre o eventuală luare în calcul a unor măsuri împotriva companiei Moldovagaz, Victor Parlicov a spșus că, deocamdată, nu consideră că a fost o rea intenţie.

„Eu cred că a fost mai curând o greşeală şi o neînţelegere, o încercare de a evita nişte tensiuni, să spunem aşa, la nivel de întreprinderi, dar eu cred că sunt mult mai importante mesajele politice pe care noi le transmitem prietenilor noştri din Occident, pentru că asta ne-am asumat şi asta am făcut toată iarna. Am trecut-o practic fără gaze ruseşti pe malul drept şi nu înţeleg care ar fi fost necesitatea să revenim la achiziţionarea gazelor de la Gazprom pe sfârşit de sezon de încălzire”, a mai spus ministrul Energiei de la Chişinău.

Întrebat de Agerpres dacă ar putea fi solicitată chiar rezilierea contractului cu Gazprom, Victor Parlicov a explicat că „Nu este o problemă rezilierea contractului”.

Victor Parlicov

Trebuie să înţelegem că Gazprom păstrează un rol, şi este un rol destul de important, în asigurarea cu gaze în special a regiunii din stânga Nistrului. Regiunea transnistreană, în acest moment, este alimentată cu gaze doar de la Gazprom şi nu ar fi nimeni gata, astăzi, să livreze gaz acolo, de facto gratuit, aşa cum o face Gazprom. Asta permite, pe de o parte, menţinerea unei stabilităţi sociale în stânga Nistrului, să nu ne pomenim acolo cu o criză de proporţii, inclusiv o criză umanitară, şi, pe de altă parte, asta influenţează indirect piaţa de energie electrică din Republica Moldova, pentru că cea mai mare parte a energiei electrice pe care o consumăm aici, în dreapta Nistrului, provine, este produsă la o centrală termică din regiunea transnistreană, din gazul livrat de facto gratuit. Asta ne permite să amortizăm sau să reducem, să avem un cost de energie, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru economie, ceva mai mic”, a mai spus ministrul de la Chișinău.

Acest lucru nu poate dura la nesfârşit, spune Victor Parlicov.

„Sar să evităm sau să negăm faptul că Gazprom are un rol pe piaţa Republicii Moldova, mai curând de energie electrică, tot nu ar fi corect. Din cauza asta, în acest moment, nu se pune problema rezilierii contractului cu Gazprom”, a mai spus a mai spus oficialul moldovean.

„Este vorba de regiunea transnistreană”

Întrebat dacă, într-o perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată, se are în vedere independenţa de gazul rusesc, Victor Parlicov a explicat că, pentru consumatorii din regiunea care este controlată de autorităţile constituţionale, Republica Moldova a demonstrat că într-un timp record poate renunţa la gazul din Federaţia Rusă, la gazul de la Gazprom .

„Totodată, aşa cum am menţionat, este vorba de regiunea transnistreană, unde nu este vorba doar de alimentarea cu energie sau cu gaze, ci este o problemă de securitate regională, dacă vreţi, ce va trebui soluţionată. Atunci când această problemă vom putea să o abordăm şi vom putea să o rezolvăm şi să îi reintegrăm în Republica Moldova, atunci şi rolul Gazprom de a întreţine aşa un fel de iluzie a independenţei în stânga Nistrului va dispărea”, a mai spus Victor Parlicov.

Victor Parlicov vorbeşte în interviu şi despre proiectele comune dintre România şi Moldova din domeniul energetic, în special despre reţelele de interconectare Suceava- Bălţi şi Iaşi- Ungheni.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Vă prezentăm imagini cu noi consilieri aleși în Burnley și Leeds...

2 „Încercați să deschideți negocierile, implicați-i pe chinezi și puneți arma pe masă”

3 Cele mai noi date despre pensionarii din România

4 O știre pozitivă despre România

5 VIDEO Dacă imaginile sunt reale, este cel mai mare dezastru înregistrat de ruși de la invadarea Ucrainei...