Ministrul Finanțelor a acceptat demisiile secretarului de stat Mariana Vizoli și a șefului Antifraudă, Daniel Diaconescu

Ministrul Finanțelor a acceptat demisiile secretarului de stat Mariana Vizoli și a șefului Antifraudă, Daniel Diaconescu

Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a acceptat demisiile secretarului de stat Mariana Vizoli și a șefului Antifraudă, Daniel Diaconescu, după ce procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus acțiunii penale față de aceștia, se arată într-un comunicat al MFP transmis, vineri, AGERPRES.

* DNA: Directori din MFP și ANAF, urmăriți penal în dosarul evaziunii de 600 milioane lei

"Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a acceptat demisiile celor doi reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ANAF după ce procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 octombrie 2016, fața de aceștia", se arată în comunicatul citat.

În comunicat se mai precizează faptul că ANAF a pus la dispoziția DNA toate documentele solicitate și va continua să ofere toate informațiile necesare pentru finalizarea anchetei.

"Am spus-o încă de la începutul mandatului meu, Ministerul Finanțelor Publice și ANAF sunt printre cele mai importante instituții din România, iar reprezentanții lor trebuie sa fie mai presus de orice suspiciune. Asupra integrității membrilor din conducerea Ministerul Finanțelor Publice și ANAF nu trebuie să existe nicio urmă de îndoială", a spus ministrul Finanțelor.

Mai mulți directori, la data faptelor, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) sunt urmăriți penal sub control judiciar în dosarul evaziunii fiscale în domeniul băuturilor alcoolice cu prejudiciu de aproximativ 600 milioane lei.

Conform unui comunicat transmis vineri de DNA, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Ana Jarda, la data faptelor director în cadrul Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul MFP, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, Daniel Diaconescu, la data faptelor, directorul general al Direcției generale de informații fiscale din cadrul ANAF, membru al aceleiași comisii, Mariana Vizoli, la data faptelor director al Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul MFP, membru al comisiei menționate, Ciprian Badea, la data faptelor director general al Direcției generale juridice din cadrul MFP, vicepreședintele comisiei, și Monica Negruțiu, la data faptelor directorul general al Direcției generale de reglementare a colectării creanțelor bugetare — ANAF și membru al comisiei.

Cei cinci funcționari publici sunt acuzați de abuz în serviciu.

Procurorii spun că, în perioada 2010 — 2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168 (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Activitatea infracțională s-a desfășurat în condițiile în care funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos.

Astfel, anchetatorii au reținut că prejudiciul adus bugetului de stat a fost cauzat de autorizarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producție alcool și băuturi alcoolice deținute de societăți și sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă.

În context, DNA menționează că cei cinci funcționari publici care au fost puși sub control judiciar au făcut parte din Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), ei fiind acuzați că, în cazul a două dintre antrepozitele fiscale de producere a băuturilor alcoolice, au încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele legale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”