Ministrul Justiţiei, precizări despre Rudel Obreja: ANP a informat MJ că a fost asigurată asistenţă medicală de specialitate

Ministrul Justiţiei, precizări despre Rudel Obreja: ANP a informat MJ că a fost asigurată asistenţă medicală de specialitate

„Privind condiţiile de asigurare a asistenţei medicale pentru o persoană privată de libertate aflată în custodia unei unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la solicitarea ministrului Justiţiei, au fost desfăşurate verificări interne dispuse de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a informat ministrul Justiţiei asupra concluziilor verificărilor, în sensul constatării că personalul medical a asigurat asistenţa medicală a deţinutului, acesta beneficiind de evaluare clinică, paraclinică şi administrare de tratament conform simptomatologiei prezentate în diverse momente de la apariţia primelor simptome.

De asemenea, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a informat ministrul Justiţiei în sensul că a fost asigurată asistenţă medicală de specialitate, prin prezentarea deţinutului la unitatea de primiri urgenţe, prin programarea acestuia la consult de specialitate, respectiv prin internarea acestuia la/în unităţi spitaliceşti din reţeaua sanitară publică”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

„Conform normelor legale în vigoare, din punctul de vedere al respectării procedurii privind interacţiunea cu pacientul, în vederea stabilirii deciziei terapeutice, în funcţie de simptomatologia prezentată, medicul ia în considerare iniţial, ca şi diagnostice diferenţiale, cele mai frecvente afecţiuni întâlnite în practica medicală; în acest caz, simptomatologia prezentată iniţial de deţinut fiind frecvent întâlnită în afecţiuni din sfera gastro-enterologică.

Menţionăm în acest sens că deţinutul nu a depus la dosarul personal niciun act medical care să ateste că acesta ar fi accesat serviciile medicale în perioada cât s-a aflat în libertate. Depistarea unei boli în perioada executării unei pedepse privative de libertate nu echivalează cu dobândirea bolii în perioada respectivă, făcându-se referire la afecţiunile preexistente încarcerării, necunoscute de pacient ca urmare a neaccesării serviciilor medicale anterior depunerii în penitenciar”, mai arată sursa citată.

„Pentru clarificarea tuturor aspectelor semnalate de aparţinători şi dezbătute în mass-media şi în spaţiul public, ministrul Justiţiei a solicitat conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor realizarea unui raport detaliat privind condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în penitenciare. În ceea ce priveşte răspunsul la întrebările din mass-media vizând punerea în libertate printr-o procedură legală de întrerupere a pedepsei, ministerul Justiţiei reaminteşte că aceasta este o decizie a instanţei, în baza Raportului de Expertiză Medico-Legal elaborat de Institutul Naţional de Medicină Legală”, conchide Ministerul Justiţiei.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, condamnat la închisoare cu executare, împreună cu Elena Udrea, în dosarul „Gala Bute”, se află internat în spital, diagnosticat cu cancer. Soţia lui Obreja a acuzat zilele trecute că starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat în închisoare şi că acesta ar fi fost transportat la spital târziu, deşi se afla într-o stare critică.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…