Ministrul Justiţiei, Stelian Ion: Nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat joi că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor, însă va propune abrogarea textului de lege referitor la pensionarea anticipată.

"În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraţilor, am ajuns la concluzia că nu este oportună creşterea vârstei de pensionare a acestora, însă voi propune abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor la pensionarea anticipată, care ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022", a precizat Stelian Ion, citat într-un comunicat al ministerului transmis AGERPRES.

El a adăugat că o prioritate va fi încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem.

"Prioritatea pe termen mediu va fi aceea de a găsi soluţii pentru încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem, să contribuie cu experienţa lor la îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi să se simtă pe deplin apreciaţi pentru munca pe care o depun", precizează ministrul Justiţiei.

Pe 31 decembrie, Stelian Ion declara în prima sa conferinţă în calitate de ministru al Justiţiei că urmează să propună creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi, astfel încât să se evite situaţiile în care judecători sau procurori să se pensioneze la 48 de ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR