Ministrul Muncii: Este absolut surprinzător că toată lumea protestează fix în ultima săptămână înainte de alegeri

În fiecare zi a acestei săptămâni, ultima înainte de alegerile locale din 5 iunie, sunt anunțate acțiuni de protest și tind să cred că nu activitatea Guvernului a determinat toate aceste proteste, a declarat marți ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

"Eu nu sunt în măsură și nici nu am rolul să comentez interese politice. Ce pot însă să vă spun este că există și din perspectiva mea o surprindere pentru că, dacă ne uităm la această săptămână, constatăm că în fiecare zi sunt proteste. Cam în orice domeniu vă puteți gândi. Zi de zi. Tind să cred că nu activitatea Guvernului a determinat toate aceste proteste concentrate într-o singură săptămână și dacă vreți, dacă îmi permiteți corelația statistică între proteste și perioada aceasta legată imediat înainte de alegeri este de natură să ne creeze anumite întrebări, dar mai departe nu veți auzi de la mine comentarii cu privire la interesele politice ale unora sau celorlalți. Este un lucru absolut surprinzător că toată lumea protestează fix în ultima săptămână înainte de alegeri și aici nu pot să nu îmi manifest și eu uimirea", a spus Dragoș Pîslaru, întrebat dacă protestele au legătură și cu partea politică.

Sindicatele afiliate Blocului Național Sindical (BNS) au organizat luni și marți acțiuni de protest în fața Palatului Cotroceni. Miercuri, este anunțat un marș al sindicaliștilor din Educație, la care sunt așteptați și reprezentanți ai elevilor și ai părinților. Joi, 2 iunie, se va desfășura un protest al sindicatelor din industria constructoare de automobile și subansamble auto și din transporturi, afiliate la BNS, iar vineri vor protesta sindicatele din energie.

În data de 24 mai, liderii Blocului Național Sindical au anunțat că vor începe mai multe acțiuni de protest în perioada următoare, la Palatul Cotroceni, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă.

Seria protestelor a fost deschisă pe 25 mai de sindicatele din industria de apărare, care au pichetat între orele 11,00 — 14,00 sediul Președinției, împreună cu organizațiile sindicale din sector afiliate la Cartel Alfa.

AGERPRES/ (AS/autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor