Ministrul Muncii: Pensiile vor creşte de la 1 septembrie - se fac mai multe scenarii cu privire la procentul de majorare

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, luni, la Alba Iulia, că pensiilor vor creşte "cu siguranţă" de la 1 septembrie, fără a preciza şi procentul de majorare, menţionând că se fac "mai multe scenarii" în acest sens.

"Pensiile vor creşte. Este şi o obligaţie şi o determinare pe care o avem ca în pofida situaţiei generate de pandemie, cu efect direct asupra economiei, să facem ce trebuie făcut pentru ca românii să aibă pensiile crescute de la 1 septembrie şi acesta este un angajament ferm pe care Guvernul îl face. Mai avem câteva zile până când Ministerul Finanţelor va termina evaluarea - eu am obiceiul să vorbesc despre cifre, sume şi decizii doar când am în faţă toate elementele. Se fac, într-adevăr, mai multe scenarii, dar nu are sens să vă confirm sau să vă înaintez alte cifre, pentru că nu aceasta este abordarea pe care eu, personal, o am. Aştept ca Ministerul Finanţelor să ne pună la dispoziţie evaluarea necesară cu privire la încasările în buget în această perioadă deosebit de dificilă din economie şi, în funcţie de ceea ce găsim, cu toată transparenţa, vom explica ce se poate face, în ce calendar şi aşa mai departe", a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a adăugat că "pensiile vor creşte cu siguranţă", pentru că Guvernul îşi dă "seama de nevoile pe care le au pensionarii, de a-şi acoperi toate cheltuielile necesare".

Violeta Alexandru s-a aflat luni într-o vizită de lucru în judeţul Alba. AGERPRES/(A - autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români