Ministrul rus al apărării a sosit la Belgrad, escortat de avioane sârbe MiG

Ministrul rus al apărării a sosit la Belgrad, escortat de avioane sârbe MiG

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a sosit luni într-o vizită de lucru la Belgrad, iar la intrarea în spaţiul aerian al Serbiei aparatul său fost escortat de trei avioane MiG-29 ale forţelor aeriene sârbe, potrivit RIA Novosti şi canalului de televiziune al armatei ruse Zvezda.

La Belgrad, Serghei Şoigu a fost primit de omologul său sârb Aleksandr Vulin, lor alăturându-li-se şi şeful Statului Major General al armatei sârbe, generalul Milan Mojsilovic, conform Tanjug.

Vulin şi Şoigu au abordat probleme legate de cooperarea bilaterală în materie de apărare, cooperare aflată pe o traiectorie ascendentă şi care se dezvoltă în conformitate cu parteneriatul strategic între Serbia şi Rusia, indică Ministerul sârb al Apărării într-un comunicat.

Potrivit RIA Novosti, pe agenda discuţiilor au figurat probleme legate de cooperarea tehnico-militară şi securitatea regională.

În cursul serii, generalul Serghei Şoigu a fost primit de către preşedintele sârb Aleksandr Vucic, care i-a dăruit o puşcă de vânătoare. Ministrul rus i-a adus în dar lui Vucic un album cu lucrările sale de grafică şi câteva lucrări în lemn.

Aleksandr Vucic declarase anterior că îl aşteaptă la mijlocul lunii februarie pe Serghei Şoigu într-o vizită la Belgrad, ocazie cu care acesta va aduce 'ceva important pentru Serbia'. O sursă din cadrul complexului militar-industrial rus declarase atunci, sub rezerva anonimatului, pentru RIA Novosti, că vizita lui Şoigu coincide cu data la care Rusia ar trebui să înceapă livrarea către Serbia a unor sisteme antiaeriene Panţîr-S1 (sistem combinat din rachete sol-aer şi tunuri), conform unui contract încheiat de cele două ţări.

În octombrie 2017, forţele aeriene sârbe au primite şase avioane MiG 29 din partea Rusiei în cadrul asistenţei tehnico-militare. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…

3 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …

4 BREAKING New York Times dezvăluie presiunile din spatele eliberării fraților Tate / Marcel Ciolacu, Victor Ponta, ordine către procurori și influența fa…

5 VIDEO Au început să se dea în gât! „Și i-a dat în cap cu dosarul” / Înregistrări din sala de judecată / Șefa Curții de Apel a spus că judecătoarea care …