Ministrul Transporturilor: Aeronava Blue Air care a aterizat de urgență a avut o defecțiune la un motor; niciun pasager nu a fost afectat

Aeronava Blue Air care a aterizat de urgență joi dimineață pe aeroportul Henri Coandă, la scurt timp după decolare, a avut o problemă tehnică la unul dintre motoare, însă niciun pasager nu a fost afectat, a declarat ministrul de resort, Răzvan Cuc, în cadrul audierilor de la Parlament.

"Din ce am fost informat, a fost o defecțiune la unul dintre motoare. Avionul a aterizat în siguranță și se vor desfășura investigații să vedem care a fost problema din punct de vedere tehnic. A aterizat în siguranță la ora 9.53", a spus Cuc.

El a adăugat că pasagerii nu au întâmpinat nicio problemă.

O aeronavă a companiei Blue Air, ce decolase din București la ora 9:00, cu destinația Palma de Mallorca, a fost nevoită, din cauza unor probleme tehnice, să revină de urgență pe aeroportul Henri Coandă, unde a aterizat în siguranță în jurul orei 9:41 , a informat compania Națională Aeroporturi București, printr-un comunicat remis AGERPRES.

"Cursa 0B 9247 București — Palma de Mallorca, aparținând companiei aeriene Blue Air, a decolat de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București la ora 9:00. După decolare, la ora 9:09, comandantul aeronavei a declarat urgență, din motive tehnice. Imediat, pe Aeroportul Henri Coandă s-a format dispozitivul de urgență, conform procedurilor standard. Aeronava a aterizat în siguranță, la ora 9:41. La bord se aflau 135 de pasageri și echipajul", se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanților CNAB, traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în condiții normale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan