Ministrul Transporturilor: Licitaţia pentru achiziţionarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată

Licitaţia pentru achiziţionarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată, anunţul de participare aşteptat de ani de zile fiind trimis spre publicare în SICAP, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

"Astăzi, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis, spre publicare în SICAP, anunţul de participare aşteptat de ani de zile.
Este încă un pas spre modernizarea condiţiilor de călătorie cu trenul în România pe rutele de navetă în zona marilor oraşe. Vor fi înlocuite astfel trenurile electrice învechite şi automotoarele diesel care sunt folosite în prezent", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook .

Potrivit sursei citate, achiziţia, finanţată din fonduri europene nerambursabile (POT 2021-2027) şi din bugetul de stat al României, este împărţită în 3 loturi şi acoperă câte o regiune a ţării.

Astfel, Lotul 1 (Est) - include 20 de trenuri care vor deservi municipiile Bucureşti, Ploieşti, Buzău, Focşani, Bacău, Iaşi şi Suceava, Lotul 2 (Centru - Vest) - include 23 de trenuri care vor deservi municipiile Braşov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistriţa, Cluj Napoca, Arad, Timişoara şi Reşiţa, iar Lotul 3 (Sud) - include 19 trenuri care vor deservi direct municipiile Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Constanţa şi Alexandria, prin intermediul nodului feroviar învecinat. Trenurile din lotul 3 vor asigura inclusiv legătura cu staţiunile de pe Valea Prahovei.

"În contractul cu o valoare estimată cuprinsă între 3 miliarde de lei şi 4 miliarde de lei (fără TVA) este prevăzută inclusiv asigurarea reparaţiei şi întreţinerii celor 62 de trenuri", a mai scris Grindeanu pe pagina de socializare. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit... / Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA și cine a făcut lobby puternic pentru România

2 Foarte interesante amănunte...

3 Povestea de film a celui „incredibil de prost”. Cum a reușit un puști de 20 de ani să devină un adevărat agent 007 în iadul din Vietnam

4 Ideologul Kremlinului avertizează asupra riscului unei înfrângeri a Rusiei și pledează pentru răpirea lui Zelenski

5 VIDEO Imagini în premieră cu primul nod rutier pe trei niveluri din România