Ministrul Voiculescu: 12 țări europene vor pune bazele unui acord pentru a negocia cu sectorul farmaceutic

Ministrul Voiculescu: 12 țări europene vor pune bazele unui acord pentru a negocia cu sectorul farmaceutic

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat, vineri, că 12 țări din Europa Centrală și de Est vor să pună bazele unui acord prin care să aibă o poziție de negociere mai fermă cu sectorul farmaceutic pentru acces la medicamente.

Țările care aderă la această inițiativă sunt Bulgaria, Croația, Letonia, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Moldova și România și sunt discuții avansate cu Estonia și Ungaria, a precizat ministrul Sănătății la finalul reuniunii miniștrilor de resort din țările Europei Centrale și de Est.

"Aș vrea să vă spun două cifre — 100 de milioane și 10 miliarde. Este o populație de 100 de milioane de persoane și vorbim despre cheltuieli cu produse farmaceutice de peste 10 miliarde de euro. Problemele sunt de acces, pe de o parte, dacă ne permitem anumite medicamente și, pe de altă parte, avem o problemă cu medicamente care sunt retrase de pe piețele noastre. Dacă o companie farmaceutică își permite să retragă un medicament de pe o piață de 2 milioane, de 20 de milioane poate, aș vrea să văd acea companie farmaceutică dacă își permite să retragă un medicament de pe o piață de 100 de milioane de locuitori", a explicat ministrul Sănătății demersul oficialilor din cele 12 state.

El a arătat că, în aceste țări, din totalul cheltuielilor cu sistemul sanitar, cheltuielile cu produsele farmaceutice reprezintă între 16 și 24%.

"Ritmul de creștere al cheltuielilor cu produsele farmaceutice îl excede în mod semnificativ pe cel al creșterii PIB-ului, de aici rezultă atât importanța, cât și necesitatea acestei întâlniri, acestei inițiative. (...) Peste 64% din valoarea pieței farmaceutice este compensată în țările noastre într-o pondere sau în alta, vorbim despre un efort semnificativ pentru fiecare dintre bugetele țărilor noastre. Ceea ce încercăm prin această inițiativă este în mod clar să avem o poziție de negociere mai fermă cu sectorul farmaceutic. În următoarea perioadă, grupurile de lucru din fiecare țară vor lucra la un acord care să reliefeze principiile pe care le-am agreat astăzi", a menționat Voiculescu.

Ministrul Sănătății a adăugat că inițiativa celor 12 țări este salutată de Comisia Europeană.

"Mesajul principal este că încercăm să căutăm soluții și o facem împreună și aceasta este o chestiune de voință, de responsabilitate. (...) ", a mai arătat Voiculescu.

Prezent la declarația de presă, omologul său bulgar, Petar Moskov, a subliniat că mesajul este simplu: "Împreună suntem mai puternici".

"Acum, când facem acest lucru împreună (...), suntem partea puternică și vom face regulile", a spus Moskov.

AGERPRES/(A — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...