Minut de reculegere în memoria lui Corneliu Andrei Stroe, la meciurile din etapa XXVI

Toate partidele programate în etapa a XXVI-a a Ligii I vor fi precedate de minute de reculegere în memoria preşedintelui de onoare al CS Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe, care a decedat în noapte de marţi spre miercuri.

Minut de reculegere în memoria lui Corneliu Andrei Stroe, la meciurile din etapa XXVI (Imagine: Alexandru Henciunc / Mediafax Foto)

"Toate partidele programate în etapa a 26-a vor fi precedate de minute de reculegere, în memoria celui care a fost Corneliu Andrei Stroe, preşedinte de onoare al Clubului Sportiv Universitatea Craiova, decedat în noaptea de marţi, 2 aprilie", se arată pe site-ul LPF, informează lpf.ro .

De asemenea, la meciul de sâmbătă cu CSM Râmnicu Vâlcea, din Liga a II-a, jucătorii de la CS Universitatea Craiova vor purta banderole negre.

Preşedintele de onoare al CS Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe, a decedat în noapte de marţi spre miercuri, la vârsta de 70 de ani.

Corneliu Andrei Stroe a fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima. El a ajuns la Universitatea Craiova în anul 1966. Timp de patru ani a ocupat funcţia de secretar al clubului. Apoi, între 1970-1983 a fost vicepreşedinte al clubului, iar în sezonul 1983-1984 preşedinte al Universităţii Craiova.

În 2013, Corneliu Andrei Stroe, a fost numit preşedinte de onoare al CS Universitatea Craiova.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India