Mircea Drăghici s-a predat/Fostul trezorier al PSD-Dragnea, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

Mircea Drăghici s-a predat/Fostul trezorier al PSD-Dragnea, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

UPDATE 16.39: Mircea Drăghici s-a predat autorităților și urmează să fie dus la penitenciarul Colibași (Argeș), au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Mircea Drăghici, fost deputat și trezorier al PSD în epoca Liviu Dragnea, a fost condamnat joi printr-o sentință definitivă la 5 ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit deciziei pronunțate de magistrații din completul de 5. Judecătorii au respins apelurile și au menținut sentința din prima instanță.

  • Minuta ședinței: Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 414 din data de 15 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 1983/1/2019. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă apelantul inculpat Drăghici Mircea Gheorghe la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în cuantum de 220 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2021.

Drăghici, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de DNA pentru că a folosit subvențiile primite de partid din bani publici pentru a-și cumpăra o casă.

Instanța a decis și confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.

Drăghici a demisionat din PSD la începutul anului 2020 după apariția dosarului penal.

Pe 25 iulie 2019, Mircea Drăghici, la data faptelor trezorier al PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare (2 fapte).

Conform DNA, în perioada 15 februarie 2018 – 11 iunie 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând PSD, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţul Ilfov.

Cu aceşti bani, Drăghici a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.

„În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul, împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii. În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid).

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 – 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.

În realitate, spune DNA, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului. Într-un alt context, în aceeaşi calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării. Concret, data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018”, precizează DNA.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria