Mircea Dumitru: Nu vom opri concursul pentru directori

Mircea Dumitru: Nu vom opri concursul pentru directori

Concursul pentru directorii de unități de învățământ nu va fi oprit, a declarat marți, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Mircea Dumitru.

"Ministerul Educației s-a angajat să organizeze acest concurs public. Vreau să vă anunțăm că nu ne vom opri. Așa cum am anunțat și calendarul și metodologia, cadrul legal, toate acestea definesc deja concursul care este în desfășurare. Inițiativa de care am luat cunoștință de acum câteva zile de la Senatul României de a se introduce ad-hoc un paragraf în lege în așa fel încât acest concurs să fie amânat până în vara anului viitor pare de fapt o continuare a unei politici de condiționare a școlilor din România și de subordonare a acestor școli unor interese de partid. Noi respingem această metodă de a conduce școlile din România și insistăm asupra nevoii de a avea un cadru transparent și predictibil în care cei mai buni dintre profesori care se dovedesc a fi și manageri buni în școli să poată să conducă pe o perioadă de mandat determinată", a afirmat demnitarul.

El a adăugat că la minister au venit mesaje potrivit cărora, sub diferite forme, unii dintre cei care doresc să participe la concurs sunt împiedicați să o facă.

"Am primit în ultima vreme mesaje de la profesorii care doresc să se înscrie la concurs care ne aduc la cunoștință faptul că fie sunt împiedicați sub diferite forme să participe la concurs neavând acces la anumite documente școlare care sunt importante, sunt obligatorii pentru a finaliza dosarul, fie sub forme psihologice mai subtile se încearcă determinarea lor de a nu putea să se înscrie la concurs. Eu aș solicita ferm tuturor directorilor în funcție să pună la dispoziția colegilor lor toate documentele școlare de care este nevoie, planurile de dezvoltare instituțională ale unităților școlare iar, dacă vom primi în continuare mesaje, dacă ni se va semnala faptul că cei care doresc să se înscrie la concurs sunt împiedicați, nu vom ezita să apelăm la autoritățile statului pentru a aduce din nou legea în școli", a spus Dumitru.

Potrivit acestuia, până în prezent s-au înscris la concurs peste 1.300 de profesori pe platforma lansată de MENCS.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruștei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...