Mircea Dumitru: Școala românească are nevoie stringentă de profesori foarte bine pregătiți

Mircea Dumitru: Școala românească are nevoie stringentă de profesori foarte bine pregătiți

Școala românească are nevoie stringentă de profesori foarte bine pregătiți, a declarat ministrul Educației, Mircea Dumitru, miercuri, în cadrul evenimentului de prezentare a raportului "Masterat didactic sau modul psihopedagogic (I + II): ce tip de formare inițială va crește calitatea în sistemul de învățământ din România?", găzduit de Universitatea din București.

"Știți bine că în momentul de față sunt semnale absolut îngrijorătoare cu privire la numărul în continuă scădere al profesorilor în sistemul de învățământ românesc preuniversitar. Știți de asemenea bine că de multe ori din cauza nivelului salarizării, din cauza dificultăților de foarte multe feluri, meseria nu mai este atrăgătoare, nu mai reprezintă o provocare în sensul bun pentru cei mai buni absolvenți ai universităților. Prin urmare, pariul pe care îl punem astăzi pe educație este extrem de ridicat", a precizat el.

În contextul dezbaterilor referitoare la varianta optimă de formare inițială, Mircea Dumitru a subliniat importanța unui demers constructiv, care să genereze o soluție ce va putea fi implementată cât mai curând.

"Eu, ca profesor de logică la această universitate, văzând tema pe care o propuneți (...), glumeam că la această întrebare — masterat didactic sau modul psihopedagogic — răspunsul este: "da". Adică la oricare dintre cele două teme zic "da", oricare dintre ele se potrivește cel mai bine pentru scopul nostru. Pe de altă parte, sper și sunt convins că această întrebare va genera nu o dilemă distructivă, ci o dilemă constructivă. (...) La capătul acestui demers de analiză, evaluare și imaginare psihopedagogică să putem avea o soluție care să poată fi implementată cât mai curând în învățământul superior și pentru învățământul preuniversitar", a spus el.

Ligia Deca, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, a atras atenția asupra faptului că factorul comun al dezbaterilor referitoare la educație este calitatea cadrelor didactice.

"Studiile ne spun că factorul care influențează cel mai mult calitatea în educație și valoarea adăugată pe care școala o are este calitatea profesorului. Investiția în calitatea profesorului și în sprijinirea lui aduc cea mai multă valoare adăugată, atunci când o comparăm cu investiția în infrastructură, în instrumente de sprijin și așa mai departe", a arătat ea.

Deca a adăugat că în sistemul preuniversitar, cariera didactică ar trebui să aibă șansa unui parcurs atractiv, astfel încât el să nu se oprească în jurul vârstei de 40 de ani, ducând la o plafonare.

"Orice variantă într-un sistem flexibil ne duce la o mai bună pregătire, atât disciplinară, cât și psihopedagogică. Oricare variantă este în regulă. Ceea ce trebuie să spunem însă este că sistemul actual e bazat pe o anumit infrastructură și o anumită inerție. Iar dacă vrem ca lucrurile să progreseze într-un mod sustenabil, avem nevoie de o perioadă în care să testăm diferitele variante existente", a precizat ea.

Președintele Coaliției pentru Educație, Daniela Vișoianu, a prezentat raportul audierii publice, reliefând că aceasta s-a desfășurat pe parcursul a șase luni. În perioada premergătoare audierii publice au fost colectate 109 depoziții, înscrise atât în nume propriu (78%), cât și al unei organizații (22%), opiniile fiind formulate de persoane din 24 de județe.

Printre cei care au înscris depoziții s-au numărat cadre didactice din sistemul preuniversitar și universitar, directori școlari, inspectori școlari, cercetători, ONG-uri, structuri sindicale. 40% s-au exprimat pentru masteratul didactic, 21% au optat pentru menținerea formării prin modul pedagogic I+II, 22% au venit cu propunerea unei variante mixte. La acestea s-au adăugat alte variante, precum: rute alternative de formare și certificare, licență didactică (susținute de 17%).

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...