Mircea Laza, manager interimar la Spitalul Colentina

Mircea Laza, manager interimar la Spitalul Colentina

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat joi că manager interimar al Spitalului Colentina va fi Mircea Laza, care a deținut funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Deva.

"Ieri după-amiază am avut mai multe întâlniri, câteva interviuri, și am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina să fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva. (...) Există posibilitatea legală de prelungire a unui contract de management interimar. Totul este conform legii, vă dați seama că nu ne permitem să facem ceva ilegal", a precizat edilul în cadrul unei declarații acordate presei după lansarea proiectului "Stații Verzi".

Miercuri, Gabriela Firea a acceptat demisia de onoare a managerului Spitalului Colentina, Silvi Ifrim .

"Am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a pus mai presus de opinia domniei sale interesul pacienților și al Spitalului Colentina. Mi-a spus că, deși a acționat cu foarte multă corectitudine și onestitate în actul managerial, faptul că s-a ajuns la o astfel de situație tensionată, preferă să se retragă pentru a nu mai fi o sursă de tensiune. I-am acceptat demisia de onoare, îi respect calitatea de medic, de profesor, este un om care a muncit peste 30 de ani în Spitalul Colentina și a avut intenții bune", declara primarul Capitalei la Spitalul Colentina.

Luni, neurochirurgii Ionuț Gobej și Dorin Bică au anunțat că demisionează de la Spitalul Colentina, arătând că în ultimele opt luni Secția de Neurochirurgie a refuzat 60 de pacienți din cauza lipsei de personal, de consumabile și medicamente și a programului operator restricționat.

Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte, până vineri, un raport detaliat referitor la problemele de personal și dificultățile în derularea procedurilor de achiziții de materiale medicale cu care se confruntă unitatea medicală.

Gabriela Firea a discutat cu cei doi medici neurochirurgi demisionari despre problemele pe care le reclamă și le-a cerut să își reconsidere decizia, asigurându-i de sprijinul său.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…