Mișcări de trupe fără precedent dinspre Rusia spre Ucraina

Mișcări de trupe fără precedent dinspre Rusia spre Ucraina

Adjunctul ministrului rus al apărării, Alexander Fomin, a organizat, pe 18.01.2022, un briefing cu participarea a 98 de reprezentanți ai corpului militaro-diplomatic acreditați în Federația Rusă, din care 16 din state membre NATO, relatează defenseromania.ro

Cu această ocazie, Alexander Fomin a declarat că militarii din Federația Rusă și Republica Belarus au în vedere o situație în care, pentru a garanta securitatea Statului unional, va fi necesară implicarea întregului potențial al organizațiilor militare din cele două state prietene.

“Ar putea apărea o situație în care forțele și mijloacele grupării regionale de trupe nu vor fi suficiente pentru a garanta securitatea Statului unional și atunci trebuie să fim pregătiți să o întărim. Împreună cu partea belarusă, s-a ajuns la o înțelegere în ceea ce privește necesitatea implicării întregului potențial al organizațiilor militare din cele două state pentru apărarea comună”, a spus Fomin în fața atașaților militari străini.

Potrivit declarațiilor sale, în acest sens, Federația Rusă va implica pe teritoriul Republicii Belarus o parte din organele de conducere și subunitățile Regiunii Militare Est, care participă la o verificare inopinată ce se desfășoară în luna ianuarie a acestui an.

Fomin a reamintit că Ministerul rus al Apărării a informat anterior despre activitățile care se desfășoară în prezent în Extremul Orient.

Verificarea forțelor de reacție ale Statului unional

Alexander Fomin a anunțat că Federația Rusă și Republica Belarus vor desfășura a verificare a forțelor de reacție ale Statului unional, în timpul căreia vor fi elaborate diverse variante de acțiune comună pentru neutralizarea amenințărilor și stabilizarea situației la granițele celor două țări.

“Organizarea unei activități de acest gen a fost convenită între președinții Federației Ruse și Republicii Belarus încă din luna decembrie a anului trecut. Aceștia au hotărât să efectueze o verificare inopinată a trupelor și să evalueze pregătirea acestora pentru asigurarea securității militare, precum și să elaboreze diverse variante de acțiune comună pentru neutralizarea amenințărilor și stabilizarea situației la granițele celor două țări, a menționat Fomin.

Acesta a precizat că diverse variante de întrebuințare a grupării regionale de trupe sunt exersate în mod regulat. “În cursul anului trecut, a fost efectuat exercițiul comun Vest-2021, în timpul căruia a fost confirmat nivelul rudicat de pregătire pentru luptă al acesteia”, a spus Fomin.

Desfășurarea de exerciții comune

Viceministrul rus al apărării, a declarat că, în luna februarie, va fi efectuată verificarea forțelor de reacție ale Statului unional, în timpul căreia va fi evaluată capacitatea Forțelor Armate ale Federației Ruse și Republicii Belarus de a asigura securitatea coaliției formate între cele două țări.

“Rezultatul principal al activităților desfășurate va fi reprezentat de evaluarea capacităților organelor de conducere militară a trupelor de a îndeplini misiunile de asigurare a securității militare a Statului unional”, a adăugat Fomin.

Acesta a menționat că “toate informațiile prezentate în timpul briefingului sunt furnizate de Ministerul rus al Apărării pentru asigurarea unei transparențe voluntare”.

Adjunctul ministrului rus al apărării a anunțat că verificarea forțelor de reacție ale Statului unional se va desfășura în două etape și se va încheia pe 20 februarie. Aceasta va include exercițiul comun Allied Resolve-2022, care va viza apărarea comună în cazul unei agresiuni externe.

“În partea a doua a verificării, care va avea loc în perioada 10-20 februarie, va fi executat exercițiul comun Allied Resolve-2022. Scopul exercițiului va consta în elaborarea misiunilor de suprimare și respingere a unei agresiuni externe în timpul ducerii unei operații defensive, de combatere a terorismului și apărare a intereselor Statului unional”, a spus Fomin.

Potrivit acestuia, “în timpul exercițiului, vor fi luate măsuri pentru întărirea protecției graniței de stat, în vederea prevenirii pătrunderii unor grupuri înarmate de luptători, pentru blocarea canalelor de livrare a armelor și munițiilor, precum și pentru căutarea, blocarea și distrugerea formațiunilor înarmate ilegale și a grupurilor de cercetare-diversiune ale adversarului”.

“Acțiunile practice ale trupelor se vor desfășura în poligoanele Domanovsky, Gozhsky, Obuz-Lesnovsky, Brest și Osipovichsky, precum și pe alte porțiuni de teren de pe teritoriul Republicii Belarus. Este planificată întrebuințarea aerodromurilor Baranovichi, Luninets, Lida și Machulishchi”, a declarat Alexandr Fomin.

Acesta a menționat că efectivele participante la exerciții, precum și sistemele de armament din dotarea acestora nu depășesc parametrii stabiliți prin Documentul de la Viena din anul 2011.

Dislocarea de trupe ruse în Republica Belarus

Adjunctul ministrului rus al apărării a declarat în fața atașaților militari că două divizioane de rachete antiaeriene de tip S-400 și 12 avioane de vânătoare de tip Su-35 vor fi dislocate din Rusia pe teritoriul Republicii Belarus, în cadrul verificării forțelor de reacție ale Statului unional.

“Ca parte a verificării funcționării sistemului unificat de apărare antiaeriană al Statului unional, 12 avioane de vânătoare Su-35 vor fi mutate pe teritoriul Republicii Belarus, iar două divizioane de rachete antiaeriene S-400 și un divizion de rachete și artilerie antiaeriană vor fi dislocate în statul vecin”, a menționat Fomin.

Acesta a spus că transferul armamentelor se va desfășura în prima din cele două etape ale verificării forțelor de reacție ale Statului unional. Această etapă va dura până pe 09 februarie și va invlude redislocarea trupelor și formarea în timp scurt a grupărilor de trupe pe direcțiile amenințate, organizarea pazei și apărării unor obiective importante de stat și militare, protejarea frontierei de stat a Statului unional în spațiul aerian, inclusiv în cadrul Sistemului regional unic de apărare antiaeriană al Federației Ruse și Republicii Belarus.

După cum a precizat Fomin, “va fi verificată pregătirea și capacitatea forțelor și mijloacelor aflate în serviciul de luptă pentru apărarea antiaeriană, inclusiv a Centrului de instrucție comun de apărare antiaeriană, care îndeplinește misiuni pentru apărarea unor obiective importante de pe teritoriul Republicii Belarus”.

“În plus, în această primă etapă, unitățile și marile unități ale Regiunii Militare Est din Federația Rusă și din cadrul Forțelor Armate ale Republicii Belarus participante la verificare vor executa activități de control privind pregătirea de foc și alte categorii de pregătire pentru luptă. În cadrul procesului de întărire a coeziunii în luptă, vor fi executate exerciții tactice în diverse poligoane, cu elaborarea de acțiuni privind desfășurarea operațiilor ofensive și lupta cu formațiunile înarmate ilegale”, a concluzionat Fomin.

Comentariul autorului: Declarațiile făcute de adjunctul ministrului rus al apărării devoalează declanșarea de către Federația Rusă a unor activități militare fără precedent, care vizează mutarea de importante forțe și mijloace din Extremul Orient în Republica Belarus și la frontiera cu Ucraina.

Acestea au ca scop întărirea întregului flanc vestic al Federației Ruse de la linia de contact cu statele membre NATO, pentru susținerea negocierilor cu SUA și cu reprezentanții Alianței sau chiar pentru pregătirea ducerii unor acțiuni militare.

Verificarea inopinată a Trupelor Regiunii Militare Est din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a început vineri, 15 ianuarie. Au urmat trei zile de tăcere totală, în care autoritățile ruse nu au mai prezentat niciun fel de informație despre activitățile desfășurate în Extremul Orient.

Cu toate acestea, pe rețelele de socializare au fost postate o multitudine de materiale video, care arată platforme feroviare încărcate cu tehnică militară, ce se deplasează către interiorul țării. Între altele, au fost semnalate trenuri încărcate cu complexe de rachete operativ-tactice Iskander-M sau cu tehnică din dotarea Infanteriei Marine a Flotei din Oceanul Pacific.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia