Misiunea AIEA a ajuns în zona centralei Zaporojie: „Vrem să evităm un accident nuclear”

Misiunea AIEA a ajuns în zona centralei Zaporojie: „Vrem să evităm un accident nuclear”

Delegaţia Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) doreşte să „evite un accident nuclear” la centrala ucraineană din regiunea Zaporojie, care este ocupată de trupele ruse, a spus directorul AIEA, Rafaelo Grossi, care conduce misiunea de experţi ce a sosit miercuri după-amiază în zonă, relatează AFP.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de numeroase bombardamente / Foto Arhivă / Profimedia

Este o misiune care încearcă să evite un accident nuclear şi să păstreze această importantă centrală nucleară, cea mai mare din Europa”, a afirmat Grossi într-o conferinţă de presă susţinută în oraşul Zaporojie.

Avem o sarcină foarte, foarte important de realizat acolo, pentru a evalua situaţia reală, pentru a ajuta la stabilizarea situaţiei cât de mult posibil', declarase Grossi în cursul dimineţii la Kiev. 'Vom sta câteva zile acolo”, a spus el, după ce un responsabil prorus din zonă afirmase marţi seara că misiunea AIEA vine pentru o singură zi.

Şeful AIEA a indicat că a primit garanţii de securitate din partea autorităţilor ruse şi ucrainene.

„Aceste operaţiuni sunt extrem de complexe: mergem într-o zonă de război, într-un teritoriu ocupat”, a subliniat el.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de mai multe săptămâni de numeroase bombardamente care au vizat centrala.

Echipa de 14 membri ai AIEA, condusă de directorul general al organizaţiei, Rafael Grossi, a fost primită cu o zi înainte de preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev, înainte de a pleca spre centrală miercuri dimineaţa devreme.

Convoiul de experţi AIEA, format din aproximativ 20 de maşini, dintre care jumătate cu însemnul 'UN' (ONU) şi o ambulanţă, a intrat în oraşul Zaporojie după-amiază, unde vor înnopta, cel mai probabil, potrivit Reuters, pentru ca apoi să se deplaseze joi la centrala nucleară.

Oraşul Zaporojie, aflat sub controlul armatei ucrainene, se află la circa 120 km de mers cu maşina până la centrala nucleară, situaţia din jurul căreia a suscitat preocuparea comunităţii internaţionale în legătură cu posibilitatea producerii unei catastrofe nucleare.

Dacă drumul parcurs pe acest traseu, în teritoriul controlat de Kiev, ar lua în mod normal puţin peste două ore, nu este clar încă modul în care echipa AIEA va ajunge la centrală în contextul războiului şi al traversării liniei frontului.

Potrivit agenţiei ruse Tass, care citează un oficial prorus din Energodar, misiunea AIEA urmează să sosească joi la centrală.

Ucraina a cerut Moscovei să înceteze să tragă asupra drumului care duce la centrală, în timp ce autorităţile locale (ucrainene) au acuzat mai devreme în cursul zilei Rusia că a bombardat primăria din Energodar, oraşul unde se află centrala.

Ruşii, care controlează Energodar şi centrala, au bombardat oraşul pentru a da vina pe forţele ucrainene şi a da impresia misiunii AIEA că Kievul este cel care bombardează zona din jurul centralei, a declarat Ievghen Ievtuşenko, şeful administraţiei din Nikopol, oraş situat în faţa Energodar de cealaltă parte a fluviului Nipru.

„Trupele ruse de ocupaţie trebuie să înceteze să mai tragă asupra culoarelor pe unde trece delegaţia AIEA şi să nu pună obstacole activităţilor acesteia la centrală”, a declarat într-o postare pe Facebook purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene Oleg Nikolenko.

Rusia nu a exclus miercuri posibilitatea de a permite Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să stabilească o reprezentanţă permanentă la centrala nucleară din Zaporojie, aşa cum a cerut Kievul şi a propus ONU, relatează EFE.

„Misiunea (noastră) va dura câteva zile. Dacă vom reuşi să stabilim o prezenţă permanentă sau o prezenţă continuă, atunci ea va fi de lungă durată. Dar acest prim segment va fi dura câteva zile”, a declarat Grossi reporterilor la un hotel din Zaporojie, potrivit Reuters.

„Să vedem mai întâi primele rezultate ale prezenţei lor acolo. Aceştia (experţii AIEA) nici măcar nu au ajuns încă la faţa locului. Dar acest lucru (o prezenţă permanentă) nu este exclus', a declarat ministrul adjunct de externe rus Andrei Rudenko, citat de Interfax. 'Problema este în curs de rezolvare”, a adăugat el, conform agenţiei de presă ruse, scrie Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 Cifre care par ireale, dar sunt adevărate. Cum o fi să ai peste 2 milioane de euro în 45 de conturi, ca șef de secție la Sf. Pantelimon?