Mister Pârţ/Ponta: Doamna Macovei își dorește un popor cu 20 de milioane de oameni cu plângeri penale

Candidatul PSD-UNPR-PC la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a declarat, joi, în județul Buzău, referindu-se la plângerea penală formulată de europarlamentarul Monica Macovei, că aceasta își dorește "un popor român cu 20 de milioane de oameni cu plângeri penale".

'Doamna Monica Macovei știu că își dorește un popor român cu 20 de milioane de oameni cu plângeri penale. Eu îmi doresc un popor român care să muncească și să trăiască împreună unit și asta voi face', a declarat Ponta.

Europarlamentarul Monica Macovei a anunțat miercuri seară că a depus o plângere și un denunț penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în care solicită anchetarea mai multor persoane, printre care premierul Victor Ponta, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și ministrul delegat Bogdan Stanoevici, pe care îi consideră "vinovați de împiedicarea exercitării dreptului de vot de către cetățenii români aflați în străinătate".

Premierul Victor Ponta a efectuat, joi, o vizită în județul Buzău, participând la inaugurarea unei fabrici, dar și la inaugurarea lucrărilor de extindere, cu fonduri europene, a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii