Un alt domnitor a încercat să calce pe urmele lui Mihai Viteazul. A fost ultimul voievod român medieval care a sfidat puterea otomană fățiș și a invadat teritoriile turcești de la sud de Dunăre. Puțin sau aproape deloc cunoscut publicului larg, acesta a încercat să modernizeze Principatele.

Mihnea al III lea Radu a vrut să imite isprăvile lui Mihai Viteazul FOTO adevărul

După moartea lui Mihai Viteazul și până către jumătatea secolului al XIX-lea, românii nu au mai cutezat să se ridice împotriva stăpânirii otomane. Deși trecut, în mare parte, cu vederea de istoria de popularizare și aproape deloc cunoscut publicului larg, a existat un voievod muntean care a sfidat pentru ultima oară puterea otomană cu arma-n mână. Ba chiar l-a imitat pe Mihai Viteazul și a trecut Dunărea într-o încercare de a destabiliza puterea turcilor în Balcani. Totodata, a încercat apropierea Principatelor de Europa Occidentală înainte ca acestea să cadă pe mâinile fanarioților. A rămas cunoscut în istorie drept Mihnea al III-lea Radu și a domnit doar un an.

Un personaj controversat, venit de nicăieri, ajunge pe tronul Valahiei

După moartea lui Mihai Viteazul, otomanii au înăsprit controlul asupra Principatelor. Și-au dat seama că nu prea pot avea încredere în domnii pământeni iar riscul era mare. Voievozii români se puteau alia cu regatele sau imperiile occidentale pentru a submina puterea otomană. La rândul lor, marile clanuri boierești sprijineau pe tron candidații slabi, preferați de turci și ușor de controlat. Marii feudali preferau pacea cu turcii . La aproape șase decenii de la moartea lui Mihai Viteazul, Valahia era o țară pustiită de revoltele seimenilor și dorobanților împotriva fostului domnitor Constantin Șerban și de turcii și tătarii veniți să restabilească ordinea.

Marii boieri făceau legea. Cine pierdea susținerea lor sau refuza să le facă pe plac era ca și pierdut, adică era pârât Marelui Vizir și mazilit. În acele momente dificile, pe tronul Țării Românești ajunge Mihail Radu sau Mihnea al III-lea Radul, cum va ajunge cunoscut în istorie. Acesta obține tronul cu ajutorul turcilor. Este adus în țară de un contigent otoman, deși boierii nu știau cine este și ce hram poartă. Ei aveau alți pretendenți și, din start, nu l-au văzut cu ochi buni. Pe 13 iunie 1658, noul domnitor își alege o titulatură foarte îndrăzneață care lăsa se întrevadă planurile sale de viitor. „Io Mihail Radu ighemon, conducător şi arhiduce al părţilor transalpine”, se arată în documentul din 13 iunie 1658 adresat Episcopiei Râmnicului. Se spune că țara era atât de pustiită iar boierii atât de ostili încât noul domn nici nu avea unde locui și nici prea multe de-ale gurii. Bucureștii și Târgoviștea erau în ruine iar oamenii în bejenie. Mihea a fost nevoit să tragă la Mănăstirea Radu Vodă, acolo unde și-a stabilit, pentru început, curtea.

Aici a făcut un alt gest care a dat de bănuit turcilor. Nu suficient, însă, cât să uite de pungile de galbeni plătite de Mihnea la înscăunare. Mai precis, noul domn, pe flamurile Valahiei a pus vulturul bicefal, la fel și pe moneda pe care a bătut-o. Se comporta ca un principe bizantin, un urmaș al vechilor împărați. „O pompă strălucită îl înconjura. Cu tot trecutul său turcesc se simțea urmaș al împăraților bizantin și îi plăcea s-o și spuie”, spunea Nicolae Iorga despre Mihnea al III-lea. Cine era totuși acest voievod apărut parcă de nicăieri? El însuși spunea că este fiul lui Radu Mihnea, unul dintre acei domnitori purtați de turci cu mai multe domnii când de-o parte, când de alta a Milcovului. Alții spun că, de fapt, Mihnea al III-lea era un maestru în a-și inventa origini de tot felul. Se spune că era grec la origine și că a fost feciorul unui cămătar elin de prin Iași. Acolo s-ar fi și născut, prin anul 1613. Istoricii spun însă că erau răutăți boierești, fiind cunoscut faptul că mai toți cronicarii moldoveni sau valahi proveneau din rândurile feudalilor, cu simpatii și antipatii în funcție de blândețea voievodului față de boieri. Cert este că Mihnea a trăit la turci până în jurul vârstei de 40 de ani.

Probabil a ajuns acolo după moartea tatălui său. În orice caz, își făcuse un nume în Constantinopol, fiind un personaj volubil, cu o imaginație bogată, viclean și bun cunoscător al limbilor străine. „Voievodul intrigant al ğării Româneşti, căruia i se zice Mihnea, în zilele tinereții sale, fusese un băiat cuminte şi, timp de peste 20 de ani, fusese educat împreună cu pajii lui Kodja-Kenan paşa, cuceritorul cetății Ahisha. El se împodobea cu căciulă de samur şi cu haine de musulman şi, fiind sătul de sare şi pâine, citea şi scria din cărți în limbile arabă şi persană şi turcă şi spunea: Voi fi un musulman adevărat!”, scria cronicarul otoman Mustafa Naima.

Ospețe după modelul lui Lăpușneanu

Cert este că odată ajuns pe tronul Țării Românești, Mihnea al III-lea nu pierde vremea și începe o reformă rapidă și brutală. A încercat să atragă de partea sa marii dregători cu experiență, dar în același timp a încercat să distrugă opoziția marilor feudali. Știa că nu se va putea baza niciodată pe marile familii boierești . Mai ales că el avea de gând să se războiască cu otomanii și să încerce să calce pe urmele lui Mihai Viteazul, cu scopul de a scoate Valahia de sub stăpânirea lor. Pe plan intern se bazează, la fel ca Ștefan cel Mare, în primul rând pe boierimea mică și mijlocie, dornică de afirmare și de a lua locul marilor boieri în dregătorii, dar și pe soldații de rând, în special pe cei din corpul de infanterie al dorobanților. Mihnea al III-lea a înființat noi unități de dorobanți credincioase lui, în special din rândul țăranilor. Mai mult, a impus răscumpărarea silită a unor sate de rumâni (țărani dependenți). Aceștia se puteau răscumpăra și intra în unitățile de dorobanți nou constituite de voievod. Oamenii de rând erau mulțumiți, erau puși la bir, dar măcar scăpau de corvoadă și aveau o viață mai bună ca soldați. Boierii, de cealaltă parte, erau tot mai nemulțumiți de noul domn fiindcă rămâneau fără oameni pe domenii. Cu banii strânși din răscumpărări, Mihnea al III-lea a dat comandă de tunuri la Sibiu. Punea pe picioare o armată în toată regula. Pe plan extern, s-a aliat rapid cu Gheorghe Rakoczi al II-lea, principele Transilvaniei, un alt susținător al revoltei anti-otomane. La data de 4 octombrie 1659, la Târgu Mureș, Mihnea al III-lea încheie un tratat de prietenie cu principele Rakoczi. Ba chiar a încercat să ofere sprijin lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, plecând cu o mare oaste în Transilvania pentru a declanșa revolta anti-otomană. Boierilor nu le conveneau aceste planuri care stricau pacea cu turci.

În plus, noul domnitor făcea legea cu ei. Marii feudali s-au dus în tabăra turcească și l-au dat în vileag pe Mihnea al III-lea. Voievodul, bun cunoscător al moravurilor turcești și al limbii, a știut să le câștige comandanților otomani încrederea. Evident, și cu pungile de aur cuvenite. După care s-a socotit cu boierii, în stilul lui Alexandru Lăpușneanu. În iulie 1659 i-a momit la un ospăț de împăcăciune, promițîndu-le că-i va asculta în toate cele. În timpul mesei, dorobanții domnitorului i-au căsăpit pe toți marii boieri. Cei care au scăpat au fost urmăriți de asasinii lui Mihnea, peste tot. Puțini au reușit să se facă nevăzuți prin Moldova. Printre cei uciși s-a aflat și renumitul spătar Năsturel Udriște, marele cărturar valah.

Pe urmele lui Mihai Viteazul. Ultima mare campanie anti-otomană

După uciderea marilor boieri, Mihnea al III-lea Radul avea cale liberă pentru planurile sale antiotomane. Planul era complex. Gheorghe Rakoczi al II-lea trebuia să atace cu trupele transilvănene în zona Lugoj și Caransebeș, atrăgând oștile otomane. În acest timp, Constantin Șerban, pus pe tronul Moldovei, trebuia să reziste tătarilor, pentru a nu-i ataca pe transilvăneni și valahi din spate, iar Mihnea al III-lea avea să-i lovească pe otomani direct în teritoriile lor sud-dunărene. Acțiunea lui Mihnea a fost trasă la indigo după cea a lui Mihai Viteazul. Domnul valah începe răscoala antiotomană ucigând, la 12 septembrie 1659, toate garnizoanele turcești din Țara Românească. Au fost uciși câteva mii de otomani. Apoi, Mihnea al III-lea se repede asupra raialelor otomane Giurgiu, Brăila, Turnu. Trece prin foc și sabie Rusciukul și Nicopole la sud de Dunăre.

La Frătești, lângă Giurgiu, pe 23 noiembrie 1659, Mihnea al III-lea îi zdrobește pe turci. În schimb, Gheorghe Rackoczi al II-lea este înfrânt la Porțile de Fier, iar Constantin Șerban nu a făcut față tătarilor în Moldova. Prins ca într-un clește și din spate și din față, Mihnea al III-lea este înfrânt, culmea, la Călugăreni, pe Neajlov, de oștile otomane. Mihnea a fugit la Râșnov, în Transilvania, și mai apoi la Satu Mare. Pe 5 aprilie 1660, în timp ce se ospăta cu Constantin Șerban, voievodul mazilit din Moldova, Mihnea al III-lea căzut ca secerat. Unii presupun că a fost otrăvit, alții că a suferit pur și simplu un infarct. Cert este că atunci a murit unul dintre ultimii voievozi români medievali care au încercat să scuture jugul otoman și să apropie țara de Occident.